România cumpără patru sisteme radar mobile pentru dirijarea aeronavelor. Primul va intra în dotarea Forțelor Aeriene Române în 2028 | adevarul.ro

România cumpără patru sisteme radar mobile pentru dirijarea aeronavelor. Primul va intra în dotarea Forțelor Aeriene Române în 2028

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, a anunțat, marți, 27 octombrie, semnarea unui contract pentru achiziția a patru sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare. Primul sistem va intra în dotarea Forțelor Aeriene Române peste doi ani, iar contractul include participarea companiilor Thales Romania și Thales Las France.

Radar mobil
Sistem radar mobil de dirijare la apropiere și aterizare Foto: Facebook/Ștefan Radu Oprea

Ministrul Apărării Ștefan Radu Oprea a anunțat marți, într-o postare pe Facebook, că a fost semnat contractul pentru achiziția a patru sisteme radar mobile.

Valoarea contractului se ridică la 326,5 milioane de lei fără TVA, iar primul sistem va intra în dotarea Forțelor Aeriene Române peste doi ani.

„Continuăm modernizarea Armatei României prin investiții în echipamente performante, dar și prin valorificarea oportunităților de dezvoltare a industriei de apărare din România. Astăzi a fost semnat contractul pentru achiziția a patru sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare, în valoare de aproximativ 326,5 milioane de lei, fără TVA. Primul sistem va intra în dotarea Forțelor Aeriene Române în anul 2028”, a spus ministrul Apărării în mesajul publicat pe Facebook.

Noile echipamente vor contribui la creșterea siguranței și eficienței operațiilor aeriene, inclusiv în condiții meteorologice dificile, și vor putea fi integrate în sistemele naționale și NATO de comandă și control aerian, scrie Mediafax.

Parteneriat industrial româno-francez

Ministrul Apărării a subliniat că un element important al contractului este participarea companiei Thales Romania, alături de Thales Las France, în cadrul unui parteneriat industrial româno-francez.

„Prezența unei companii cu activități de înaltă tehnologie în România creează oportunități pentru implicarea specialiștilor români, transferul de expertiză și tehnologie și dezvoltarea competențelor industriale la nivel național. Îmi doresc ca investițiile în apărare să producă beneficii cât mai mari și pentru economia românească. Banii alocați înzestrării trebuie să se regăsească și în activitate industrială în România, în locuri de muncă bine plătite, în tehnologii și competențe care să rămână aici”, a adăugat Ștefan Radu Oprea.

Ministrul a subliniat că modernizarea Armatei și dezvoltarea industriei naționale de apărare trebuie să fie obiective complementare, cu efecte pe termen lung asupra securității și autonomiei strategice a României.

„Modernizarea Armatei României și dezvoltarea industriei de apărare din România trebuie să fie două obiective care se susțin reciproc. Avem nevoie atât de echipamente moderne, cât și de capacități industriale și tehnologice care să contribuie, pe termen lung, la securitatea și autonomia noastră strategică”, a conchis acesta.

Top articole

Partenerii noștri