România preia comanda unei grupări navale NATO care va caută mine marine
0România va prelua, timp de șase luni, comanda unei grupări navale NATO, care are misiunea de a căuta mine marine în Marea Mediterană, au transmis Forțele Navale Române.
"Puitorul de mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu” va pleca joi, 20 iunie, din Portul militar Constanța în Marea Mediterană pentru a se integra în gruparea navală permanentă a NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group Two)", au transmis reprezentanții Forțelor Navale Române printr-un comunicat.
Comanda SNMCMG-2 va fi preluată de România în cadrul unei ceremonii care va avea loc vineri, 28 iunie, la Salamis, în Grecia. Este pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru în patru ani.
"În perioada iulie - decembrie 2024, gruparea navală permanentă a NATO de luptă contra minelor, sub comandă românească, va executa misiuni specifice în bazinul mediteraneean, în conformitate cu graficul de generare al forțelor stabilit de Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM). Scopurile principale ale SNMCMG-2 sunt asigurarea capacității de reacție imediată a NATO, creșterea interoperabilității dintre forțele navale aliate, precum și promovarea imaginii Alianței Nord-Atlantice", au mai transmis Forțele Navale, care au adăugat că vor asigura comanda prin de comandorul Sebastian Barote, locțiitorul comandantului Divizionului 146 Nave Minare-Deminare.
Potrivit acestora, puitorul de mine și plase 274 "Viceamiral Constantin Bălescu" este comandat de locotenent-comandorul Bogdan Iosif, are un echipaj format din 85 de militari români și străini, iar pentru următoarele șase luni va conduce o grupare navală permanentă a NATO din care vor mai face parte nave militare din Italia, Spania și Turcia.