Video Primul lot al Autostrăzii Sibiu - Pitești, cuprins între Șelimbăr și Boița, deschis circulației VIDEO
0Joi, 15 decembrie, primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea Șelimbăr – Boița, a fost inaugurat. Mai sunt de executat câteva lucrări, dar în afara carosabilului, care nu vor afecta traficul.
Inaugurarea Lotului Sibiu - Boița a avut loc joi, la orele prânzului, printr-un tur organizat pe șantier alături de reprezentanții constructorului, înainte de deschiderea circulației, care a început cu nodul rutier Șelimbăr.
Traficul urmează să fie deschis începând cu ora 15:00.
Anterior, s-a realizat un control amănunțit din partea comisiei de recepție a lucrărilor. Verificările s-au finalizat cu un proces verbal de recepție parțială, având în vedere că lucrarea nu este realizată în totalitate, deși constructorul a precizat că mai trebuie supus recepției doar centrul de întreținere și coordonare, din acest proiect de infrastructură rutieră.
Tronsonul a fost catalogat de reprezentantul constructorului, inginerul Robert Ardelean drept „autostrada construită de românii de la Porr, pentru România”.
Primul tronson realizat cu cinci luni mai devreme
În primăvara anului 2019 a fost semnat contractul de proiectare și execuție a 13,16 km de autostradă pentru suma de 613 milioane de lei cu PORR Construct. Un an mai târziu au început lucrările efective ce trebuiau să se finalizeze abia în primăvara anului viitor. Execuția primul tronson de pe Autostrada Sibiu Pitești s-a finalizat însă mai devreme cu cinci luni înainte de termen.
Time-lapse cu Viaductul Tălmăcel
Pentru a marca evenimentul - inaugurare autostradă, Asociația Pro Infrastructura a realizat un time-lapse (video) ce surprinde procesul de construire a celei mai impresionante și complexe dintre structurile de pe Lotul Șelimbăr Boița: Viaductului Tălmăcel - în lungime de 651,4 m, postat pe YouTube.
„Profităm de ocazie ca să vă aducem, în exclusivitate națională, proiectul nostru unic cu filmări de tip timelapse pe termen lung de pe șantierele de infrastructură de transport ale țării”, au menționat reprezentanții Pro Infrastructura.
Este cea mai impresionantă structură de pe cei 13,17 kilometri de autostradă deschiși traficului joi, 15 decembrie, pe tronsonul care cuprinde 27 de poduri și pasaje, tot atâtea podețe, două viaducte (Tălmaciu - 414,7 m lungime - și Tălmăcel), două spații de servicii, un centru de întreținere și coordonare (la Boița) și două noduri rutiere: la Șelimbăr care se leagă de centura Sibiului și DN1 și la Boița se conectează cu DN7 / E81, respectiv Valea Oltului.
Primul tronson este dotat cu senzor de polei, pe fiecare sens, la intrarea pe viaduct, capabil să transmită informații la centrul de control, ce vor fi preluate și de panourile informative de pe autostradă pentru atenționare și reducerea vitezei.
Autostrada Sibiu - Pitești și cele cinci secțiuni ale sale
Autostrada Sibiu – Pitești sau TransCarpați, parte a Coridorului IV Pan-European (Constanța - Lisabona), prima autostradă peste munți, va avea la finalizarea ei (cel mai probabil în 2028) o lungime de aproximativ 120 kilometri.
Construcția a fost planificată a se derula pe cinci secțiuni, dintre care prima, cuprinsă între Șelimbăr și Boița, tocmai a fost dată circulației.
Secțiunea / Lotul 2 a / al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vizează zona cuprinsă între Boița (Sibiu) și Cornetu (Racovița – Vâlcea) și cuprinde 30,35 de kilometri, prin munți, ce urmează să se realizeze pentru 4,25 miliarde de lei până în 2028, de către asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret – Cengiz Insaat din Turcia.
Secțiunea 3 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești cuprinde tot zona montană, între Cornetu (Vâlcea) și Tigveni (Argeș), adică 36,40 km de autostradă pentru care a fost semnat un contract asocierea WeBuild – Trancrad, de 5,32 miliarde de lei, tronsonul urmând să fie gata în 2027.
Lotul 4 al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, cuprins între Tigveni și Curtea de Argeș, prevede un sector de 9,9 km, pentru 1,67 miliarde de lei, care ar urma să fie finalizat în 2027, de Porr Construct (aceeași firmă care a realizat și primul tronson).
Secțiunea 5 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, cuprinsă între Curtea de Argeș și Pitești va fi finalizată în 2025, cei 30,34 km fiind realizați de WeBuid pentru 1,71 miliarde de lei.