Pompier român din Grecia, în mijlocul unui scandal generat de un fake news. Ce le-a scris col. Florin Pop autorităţilor elene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un alt mit pe care pompierul român îl infirmă în scrisoarea adresată lui Nikos Hardalias, priveşte postările de pe Facebook care au fost răspândite şi care susţineau că incendiul ar fi putut fi stins cu foc Foto: Arhivă
Un alt mit pe care pompierul român îl infirmă în scrisoarea adresată lui Nikos Hardalias, priveşte postările de pe Facebook care au fost răspândite şi care susţineau că incendiul ar fi putut fi stins cu foc Foto: Arhivă

O publicaţie elenă, militaire.gr, a publicat o ştire conform căreia un pompier român, colonelul Florin Pop, ar fi afirmat că „focul putea fi stins într-o zi, dar parcă cineva nu a vrut”.  După apariţia acestei ştiri, colonelul le-a transmis o scrisoare deschisă autorităţilor elene în care dezminte ca ar fi spus asa ceva.

Colonelul Florin Pop şi-a exprimat regretul pentru mesajele eronate publicate de militaire.gr, pe 10 august, subliniind că totul este o „minciună uriaşă” care afectează buna cooperare şi eforturile comune în lichidarea incendiilor. Acesta precizează că în timpul interviurilor pe care le-a acordat a fost însoţit de cel puţin doi ofiţeri operaţionali care pot confirma că ceea ce a fost scris în presa greacă nu este adevărat, potrivit Digi 24.

„Eu şi colegii mei nu am spus că focurile care s-au dezvoltat în locurile în care operam sub instrucţiunile liderului grec ar putea fi stinse într-o singură zi”, spune acesta în scrisoarea trimisă oficialilor eleni, publicată de publicaţia elenă typosthes.gr.

Un alt mit pe care pompierul român îl infirmă în scrisoarea adresată lui Nikos Hardalias, priveşte postările de pe Facebook care au fost răspândite şi care susţineau că incendiul ar fi putut fi stins cu foc. 

„Folosim metode similare cu Grecia la stingerea incendiilor şi în România, iar metoda „foc cu foc” este utilizată în ţara noastră doar ca ultimă soluţie şi în aproape toate cazurile nu este recomandată”, precizează colonelul Florin Pop. 

„Suntem aici pentru a sprijini autorităţile greceşti şi pompierii greci în aceste momente grele cu care se confruntă. Mecanismul de protecţie civilă al UE se referă la solidaritate şi la sprijinirea ţărilor afectate în perioade dificile. (...) Misiunea noastră este de a suprima şi stinge incendiile forestiere, neavând competenţă în ceea ce priveşte prevenirea incendiilor”, a mai scris acesta. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite