Poliţiştii vor împărţi luni pliante cu reguli de circulaţie pentru pietoni
0Poliţia Rutieră va desfăşura luni o activitate cu ocazia începerii unui nou an şcolar. Ofiţerii de poliţie vor încerca să monitorizeze traficul din zonele cu şcoli unde aceştia vor împărţi şi materiale informative cu regulile de circulaţie.
Ofiţerii Poliţiei Rutiere din Bucureşti vor demara o acţiune de protejare a pietonilor. Poliţiştii vor împărţi materiale informative pentru a-i ajuta atât pe elevi cât şi pe părinţii acestora să aibă o educaţie rutieră potrivită şi corectă.
De asemenea, şi în acest an şcolar va fi continuat proiectul Patrula Şcolară, început încă din anii 1990. Aceste patrule sunt alcătuite dintr-un elev din clasele V-XII, un ofiţer de poliţie şi un cadru didactic. Patrule se plasează în zona indicată cu 20 de minute înainte şi după începerea cursurilor pentru a putea fi prezenţi la venirea şi plecarea elevilor de la cursuri.
Elevii participanţi în Patrula Şcolară vor avea în mână un indicator cu semnul „STOP” însă vor fi echipaţi şi cu veste reflectorizante pentru a putea fi văzuţi de şoferi indiferent de situaţia vremii.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere, Ioana Stancu, a declarat că nu Poliţia Rutieră repartizează patrulele la şcoli, ci reprezentanţii acestora sunt cei care trebuie să apelează la serviciul lor.
Ioana Stancu, a declarat pentru adevarul.ro că „Patrulele Şcolare pot fi alocate doar pentru şcolile care se află pe străzi ce nu sunt dotate cu semafoare, dar au cel mult două benzi de circulaţie”.
Conform Poliţiei Rutiere, unul din trei accidente care implică pietoni sunt produse din cauza traversării neregulamentare.
În anul şcolar 2011-2012, s-au produs 183 de accidente grave dintre care un copil a murit iar alţi 193 au fost răniţi. Vârstele celor implicaţi sunt cuprinse între 7 şi 18 ani.