Şeful Poliţiei Rutiere: „Din noiembrie, şoferii ar putea avea nevoie de cauciucuri de iarnă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii, nevoiţi să îşi înlocuiască anvelope de vară cu cele de iarnă încă din noiembrie  FOTO: Mediafax
Şoferii, nevoiţi să îşi înlocuiască anvelope de vară cu cele de iarnă încă din noiembrie  FOTO: Mediafax

Şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că, dacă meteorologii vor avea dreptate, atunci şoferii vor fi nevoiţi să îşi schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă încă din luna noiembrie.

Lucian Diniţă a specificat că nu trebuie să vină iarna calendaristică pentru ca şoferii să-şi schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă.

„Dacă prognoza meteo este corectă, atunci din noiembrie vine iarna. Cauciucurile de vară trebuie înlocuite odată cu îngheţul. Nu contează ce lună este”, a precizat Diniţă.

Comisarul-şef a specificat că în unele localităţi precum Câmpeni – Alba şi Bâlea Lac s-au înregistrat deja temperaturi de îngheţ, iar în aceste zone, conform legii, ar trebui folosite deja cauciucurile de iarnă.

De la 1 noiembrie 2011, şoferii sunt obligaţi să doteze autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanţuri şi alte echipamente specifice în cazul în care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. 

În cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al celor de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, maşina trebuie să aibă anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi lanţuri montate pe aceste roţi sau alte echipamente antiderapante omologate. 

Amenda pentru cei care nu respectă noile dispoziţii este de la 9 la 20 de puncte-amendă, respectiv aproximativ 600 şi 1.400 de lei. Sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite