Numărul poliţiştilor de penitenciare infectaţi cu noul coronavirus a ajuns la 14. ANP: Alţi 3 angajaţi de la Penitenciarul Jilava, testaţi pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul
Imagine: Adevărul

Numărul poliţiştilor de penitenciare infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns, luni, la 14, după ce alţi trei angajaţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) de la Penitenciarul Jilava, au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus.


„În urma testelor efectuate, la nivel extins, în rândul angajaţilor Penitenciarului Bucureşti-Jilava, alţi trei poliţişti de penitenciare care îşi exercitau atribuţiile de serviciu în sectorul administrativ au fost confirmaţi pozitiv COVID-19. Aceştia fac parte din grupul contacţilor atribuiţi cazurilor anterior confirmate. Reamintim că primele rezultate ale testelor efectuate în rândul persoanelor private de libertate au fost negative. Procesul de testare continua”, se arată într-un comunicat al ANP remis, luni, „Adevărul”.

ANP precizează că, până la acest moment, cu excepţia celor şase cazuri de angajaţi confirmaţi COVID-19, nu se înregistrează nicio altă infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Penitenciarul Bucureşti-Jilava.

„Administraţia locului de deţinere aplică îndrumările Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov. Totodată, se continuă implementarea măsurilor igienico-sanitare, monitorizarea medicală a tuturor deţinuţilor şi triajul epidemiologic al angajaţilor, la intrarea şi ieşirea din serviciu, conform planificărilor. În prezent, activitatea penitenciarului se desfăşoară în condiţii normale, fără disfuncţionalităţi, atât din punct de vedere administrativ, cât şi operativ”, mai arată ANP.

Cazuri confirmate în sistemul penitenciar

Un angajat al Penitenciarului Aiud a fost confirmat pozitiv, duminică dimineaţă, acesta aflându-se în autoizolare la domiciliu din data de 7 aprilie, măsură dispusă de conducerea unităţii ca urmare a unui posibil risc epidemiologic în familia acestuia. Astfel, numărul total al angajaţilor ANP confirmaţi cu noul coronavirus ajunge la 14.

Situaţia cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus în rândul angajaţilor  ANP:
 

  • Penitenciarul Gherla: 2 cazuri, confirmate pe 23.04
  • Penitenciarul Jilava: 6 cazuri, confirmate pe 21.04. 23.04, 25.04 şi 27.04.
  • Penitenciarul Giurgiu: 4 cazuri, confirmate pe 17.04, 22.04 şi două pe 24.04
  • Penitenciarul Aiud: 1 caz, confirmat pe 25.04
  • Penitenciarul-Spital Dej: 1 caz (n.r. - primul caz), confirmat în data de 8.04  
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite