MAE răspunde acuzelor Moscovei privind revocarea vizelor unor delegați ai Rusiei la Conferința ITU de la București

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că au fost acordate vize de intrare tuturor oficialilor desemnaţi de Federaţia Rusă ca membri ai delegaţiei oficiale a acestui stat la Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU) de la Bucureşti, în număr de 17, conform solicitării părţii ruse,informează Agerpres.

MAE răspunde acuzelor Kremlinului
MAE răspunde acuzelor Kremlinului

Potrivit sursei citate, au fost revocate vize pentru jurnalişti „notificaţi abuziv“ ca oficiali, printre motive numărându-se şi securitatea naţională a României.

Decizia autorităţilor române competente, bazată inclusiv pe considerente ce ţin de securitatea naţională a României, care a condus la revocarea unor vize, s-a referit exclusiv la un număr de 14 jurnalişti ai Russia Today, care au fost abuziv notificaţi de către Federaţia Rusă ca oficiali aparţinând Ministerului rus al Dezvoltării Digitale, Comunicaţiilor şi Mass-Media“, arată MAE.

Ministerul român răspunde astfel comentariului purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse cu privire la revocarea de către Ambasada României la Moscova a vizelor acordate unor persoane desemnate de Federaţia Rusă ca delegaţi oficiali ai săi la Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU), ce se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 26 septembrie - 14 octombrie.

„Astfel, având în vedere aspectele deja precizate, este evident că prin decizia adoptată nu au fost afectate în niciun fel participarea şi interesele de reprezentare ale Federaţiei Ruse la Conferinţa ITU de la Bucureşti, acuzaţia părţii ruse conform căreia această măsură ar viza afectarea şanselor unui candidat rus de a fi ales într-o poziţie de conducere în cadrul organizaţiei fiind complet absurdă şi vădit nefondat“, punctează reprezentanţii MAE român.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite