În lipsa semnalului GSM în Delta Dunării, localnicii nu pot fi avertizați când cad drone: „Degeaba avem adăposturile”

0
Publicat:

Primăria din comuna Ceatalchioi se plânge de lipsa semnalului GSM și spune că localnicii nu pot avertizați de pericolul căderii unor drone, având în vedere intensificarea atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene.

Adăpostul construit în Comuna Plauru - Foto Facebook MApN
Adăpostul construit în Comuna Plauru - Foto Facebook MApN

Lipsa semnalului GSM în Delta Dunării este o problemă veche, iar Tudor Cernega, primarul comunei Caetalchioi spune că nici primăria nu primește mesaje RO-ALERT cu privire la pericolul căderii unor drone, în contextul în care chiar noaptea trecută a căzut a patra dronă în Delta

"Degeaba avem adăposturile. Oamenii nu au cum să meargă la ele doar când aud dronele. Sistemul de alarmare e deficitar, aproape zero. Degeaba l-am făcut că nu putem să-i anunţăm. Chiar dacă aş pune sistem de alarmare pe maşină, să merg să sun cu goarna, cu sirena, cu clopotul, nici noi habar nu avem când vin dronele. De mai bine de doi ani e problema asta", subliniază primarul comunei Ceatalchioi, potrivit Agerpres.  

Tudor Cernega a declarat că a încercat de mai multe ori să rezolve problema, prin demersuri către autoritățile județene. Acesta spune că cele două adăposturi construite de militari în localitatea Plauru sunt folosite mai ales de persoanele în vârstă. 

"Unele persoane mai în vârstă care conştientizează pericolul merg în acele adăposturi. Altele mai iau în derâdere, dar acum, cu descoperirea resturilor unei noi drone, lucrurile sunt privite tot mai serios. Dacă la început credeam că au o precizie şi lovesc doar portul Ismail, iată că e a patra care e deja în imediata apropiere a localităţii", menționează edilul din Ceatalchioi.  

Joi dimineața, echipele de teren ale Ministerului Apărării Naţionale au găsit un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, foarte aproape de comuna Plauru. Zona a fost securizată și au fost începute investigațiile, odată cu ridicarea probelor. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite