Forțele Navale cumpără două submarine Scorpene din Franţa, pentru 2 miliarde euro

0
Publicat:

MApN a cerut aprobarea Parlamentului pentru a iniţia procedurile pentru achiziţia a două submarine din Franţa pentru aproximativ 2 miliarde de euro. 

FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

În decizia birourilor reunite ale Parlamentului consultată de Hotnews.ro sunt detaliate costurile achiziţiei, precum şi faptul că programul vizează două nave submarine de la francezii de la Naval Group, aceeaşi companie cu care MApN nu a fost în stare nici până azi să semneze contractul pentru corvete atribuit încă din 2019.

Programul de înzestrare „Submarin împotriva ameninţărilor de suprafaţă şi subacvatice” va fi achiziţionat prin negociere fără publicarea prealabila a unui anunt de participare. Cele două submarine din clasa Scorpene au o valoare estimată la două miliarde de euro, iar achiziţia se va derula pe o perioadă de opt ani.

Submarinele vor fi folosite pentru recunoaştere şi culegere de informatii, dar şi pentru acţiuni de luptă împotriva navelor de suprafaţă şi submarinelor inamice.

Un expert militar consultat de „Adevărul” cu ceva timp în urmă a explicat de câte submarine ar avea nevoie de fapt Forțele Navale. „În mod normal, Forţele Navale ar trebui să opereze trei submarine. Unul în misiune de luptă, unul la pregătire şi unul în rezervă. În situaţii extreme, două în misiuni de luptă, unul în rezervă. Chiar şi submarinul «Delfinul», care acum este neutilizabil, era conceput să opereze împreună cu alte două nave de acelaşi tip, dar a venit Revoluţia din ’89, iar ruşii au sistat livrările. Acum, probabil responsabilii militari şi nu numai s-au mai uitat şi la bugete şi au ajuns la concluzia să se limiteze la doar două astfel de nave. Este o problemă, dar nu una foarte mare. Una în misiune, una în rezervă. Ce să facem, acesta este bugetul, iar dotări noi sunt necesare la toate armele MApN”, a precizat contraamiralul (r) doctor Constantin Ciorobea.

Submarinele Scorpène ar putea ajunge la submariniştii români destul de repede. Şi asta pentru că, la un moment dat, din cele 18 nave comandate , 12 au fost fabricate, dar numai 8 au fost predate în operarea forţelor navale chiliene, malaeziene, braziliene sau indiene. Un mic calcul ne arată că 4 nave sunt aproape gata şi dacă avem în vedere că alte două sunt acum în fabricaţie, iar în timp au existat şi unele renunţări la contracte, putem deduce că francezii pot oferi submarine de tip Scorpène într-un interval destul de scurt.

Reamintim că Forţele Navale Române deţin în prezent un singur submarin, „Delfinul”, de fabricaţie sovietică, dar acesta nu mai este folosit de mai bine de 20 de ani deoarece nu s-au găsit fonduri pentru achiziţia acumulatorilor necesari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite