Exclusiv Donald Trump, pacoste sau binecuvântare pentru România și UE? Expert: „Ce se vede acum e doar vârful aisbergului”
0Învingător în alegerile din noiembrie, Donald Trump va fi „uns” luna viitoare, la Casa Albă. Dacă unii dintre europeni se tem de revenirea lui Trump, alții o așteptă cu nerăbdare. Experții chestionați de „Adevărul” consideră că Trump nu va schimba prea mult politica externă a SUA, iar parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii și România va continua.

Peste doar câteva săptămâni, mai exact pe 20 ianuarie, Donald Trump va prelua oficial puterea la Washington. Peste Atlantic, în marile cancelarii ale Europei există temeri că Trump, care în primul său mandat nu a fost neapărat prietenos cu Uniunea Europeană, va impune noi taxe comerciale Bruxellesului, așa cum a făcut-o de altfel și Joe Biden, dar cea mai mare „sperietoare” e retragerea SUA din NATO. Înger pentru republicani, demon pentru democrații americani, Trump e o figură aparte și are suficiente argumente și calități, dar și defectele sale.
Politologul Alina Inayeh, Fellow la Visegrad Insight și Lead Advisor la Aspen Institute Romania, și expertul internațional în politici de apărare națională Hari Bucur Marcu analizează, pentru „Adevărul”, impactul revenirii lui Trump asupra unor țări ca România și a Europei în general, precum și perspectivele noului lider de la Washington în ce privește Ucraina.
Îl interesează încetarea războiului, nu pacea
Alina Inayeh este mai degrabă rezervată în ce privește viitoarea relație dintre Donald Trump și Bruxelles. Perspectivele nu sunt neapărat cele mai bune, consideră ea.
„Eu văd aici trei mari elemente care sunt foarte importante, și mă refer acum la întreaga Europa, dar cu precădere la regiunea noastră, regiunea Mării Negre. În primul rând în ceea ce privește războiul, că ne interesează cel mai tare, este foarte clar că Trump își dorește să se ajungă cât mai curând la o încetare a luptelor, a războiului. Nu știu dacă pe el îl interesează neapărat pacea, sunt două lucruri diferite. Dar îl interesează încetarea războiului și pentru asta va încerca să umble la sprijinul pentru Ucraina. Nu știu însă în ce măsură va avea neapărat succes în a stopa tot sprijinul pentru Ucraina. Pentru că există un Congres care, deși este controlat de republicani, acolo sunt voci care sunt împotrivate oricărui sprijin pentru Ucraina. Dar va căuta prin pârghii diplomatice, prin pârghii tranzacționale, mai degrabă, că el nu prea le are cu diplomația. Însă prin pârghii economice ar putea să se ajungă cât mai rapid la o încetare a războiului”, explică Alina Inayeh.
Deocamdată cel puțin, nu este foarte clar care este aranjamentul de securitate al Ucrainei și respectiv și implicit care este aranjamentul de securitate al regiunii, mai spune ea.
„Al doilea element deosebit de important este relația cu Europa, relația transatlantică, relație pe care noi ne așteptam să nu o vedem fiind la cotele cele mai înalte, cu venirea lui Trump. Dar iată că nici nu s-a uns bine președinte și a început, a reînceput războiul economic cu Europa. Trump a reînceput să vorbească despre tarife, scăderea tarifelor contra cumpărării gazului lichefiat de la americani. Deci, din nou și aici, abordarea lui tranzacțională se face foarte bine simțită și eu cred că războiul acesta economic va fi deosebit de important pentru Europa. Și vorbim de un continent, Europa, care și așa se află într-o situație economică nu foarte bună”, menționează experta.
Vremuri grele pentru UE
Uniunea Europeană a avut o relație foarte proastă comercială și cu administrația Biden, reamintește ea. Diferența este că acum Europa pare mai afectată ca oricând de o criză politică și economică prelungită.
„Sigur, și pe timpul lui Biden au fost disensiuni, acestea însă vor fi întărite de insistența lui Trump, pe de o parte, iar pe de altă parte avem Europa într-o altă conjunctură economică decât acum patru ani. Atunci a venit Biden și a început politica sa ce a dus la răcirea relației economice între cele două continente. Avem acum o Europa slăbită economic, o Europa cu Franța și Germania, adică motorul, nu-i așa, al Europei, al Uniunii Europene, afectate de crize politice și nu numai, pentru că acum avem și o criză economică. Conjunctura economică este diferită și atunci se va simți această tranzacționare, cel mai probabil va avea un impact mult mai mare asupra Europei.”
În ce privește relația Trump – NATO, Alina Inayeh exclude retragerea SUA din Alianță. Totuși, spune ea, cel mai probabil vor exista tensiuni între statele membre europene și Washington.

„Ne așteptăm, bineînțeles, ca Trump să vină cu noi cerințe în ceea ce privește atingerea plafonului de 2% din PIB, care, considera el, trebuia alocat de fiecare stat NATO pentru apărare. Iată că cerința lui acum s-a dublat, acum el pretinde ca fiecare stat să facă cheltuieli militare de 4%. Asta în condițiile în care destul de puține state din Europa ajung și la cei 2% de care se vorbește de 10 ani deja. Deci și aici, și în acest plan, în planul NATO va fi din nou o tensiune, plecând de la cei 4% și continuând cu condițiile încetării războiului din Ucraina. În schimb, nu cred că se va pune problema, așa cum s-a pus acum 8 ani, a nerespectării Articolului 5, dar în cadrul NATO tensiunile între America și Europa vor crește”, adaugă experta.
România nu va avea probleme cu administrația Trump
România va fi afectată, în măsura în care va fi, mai degrabă prin ricoșeu, însă administrația Trump nu va fi în niciun caz ostilă Bucureștiului.
„Pentru România eu nu văd neapărat niciun fel de veste bună, în primul rând din cauza a ceea ce se întâmplă în țară, mai exact din cauza politicii interne care afectează în mod direct și politica externă. Nu cred că pericolul vine de la administrația Trump. Noi am avut o relație bună cu prima administrație Trump, nu văd de ce acum ar fi altfel. Din punctul lor de vedere, nu au nicio problemă cu noi, dar incapacitatea noastră de a ne rezolva problemele politice și economice ale țării ne afectează și ne vor afecta în continuare puterea și de negociere, dar și de proiecție a unei oarecare puteri la nivel regional, exact acum când ar fi cea mai mare nevoie. Deci pericolul, în ce privește România, eu nu-l văd venind dinspre administrația Trump, ci-l văd venind din interior”, explică Alina Inayeh.
În ce privește poziția României în cadrul NATO, lucrurile stau puțin diferit. Alina Inayeh amintește de „cina cea de taină” de la Bruxelles, unde președintele Iohannis nu a fost invitat de secretarul general al NATO, Mark Rutte.
E doar vârful aisbergului ce vedem”
„Ce se vede acum e doar vârful aisbergului. Și este doar cea mai recentă, dacă vreți, anecdotă în sensul scăderii puterii de influență a României. Această scădere se manifestă în ultimul an. S-a manifestat în ultimul an cu toată brambureala electorală. Din păcate, eu nu văd cum se va rezolva în anul următor. Deci veștile sunt departe de a fi bune”, continuă Alina Inayeh.
Ceva mai optimist este cunoscutul expert internațional în politici de apărare națională Hari Bucur Marcu. În opinia sa, Donald Trump va duce o politică externă mai inspirată decât Joe Biden.
„Fiecare stat are propriile planificări, iar în plus există o planificare NATO, făcută pe o pe durată îndelungată. Avem și cicluri de planificare de șapte ani, iar acolo este prevăzut ce nevoi are fiecare dintre aliați, ce provocări există și ce bugete, ce arme și ce proiecte noi sunt necesare. Aici vreau să spun că războiul declanșat de Rusia, prin invadarea Ucrainei, este un caz aparte. Și aș sublinia că în niciun caz nu vor mai exista războaie din acestea de lungă durată. Cel din Ucraina, în mod deosebit, a fost lung, dar se va termina probabil în ianuarie, pentru că vine Trump și sunt convins că va face tot posibilul să oprească războiul. Trump, spre deosebire de administrația Biden, vede cumva diferit lucrurile. Dacă oamenii lui Biden și-au zis: «hai să ținem războiul ăsta cât mai lung ca să uzăm Rusia», Donald Trump gândește altfel și spune că există costuri umane și sociale mult prea mari. Drept urmare vrea să oprească războiul, chiar dacă Rusia nu este complet epuizată”, explică expertul.
Trump vine cu provocări, nu cu probleme
Pentru România, administrația Trump nu va aduce niciun fel de probleme. Va aduce însă provocări, iar una dintre ele este creșterea investițiilor în securitate. Același lucru, însă, îl cere și Mark Rutte, secretarul general al NATO, care a făcut apel la statele membre ale alianței să investească mai mult în apărare. Marea problemă ar fi, în opinia lui Hari Bucur Marcu, faptul că Europa are lideri slabi. Iar aici îi dă ca exemple pe președintele Franței, Emmanuel Macron, care are probleme uriașe în propria țară, și pe cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, al cărui guvern a căzut la începutul săptămânii.

„Ați văzut cine-i Macron, ați văzut cine-i Biden, ați văzut cine-i Scholz. Sunt lideri foarte slabi, nu au fost capabili să pună la punct Rusia și nici să prevină războiul. Donald Trump va pune piciorul în prag în fața Rusiei. Care Rusie știe bine că nu prea are alternative. Și atunci, Rusia va accepta, probabil, unele avantaje din partea occidentalilor și se va opri cu războiul. Trump este cel mai transparent președinte pe care l-a văzut vreodată America. Adică, întotdeauna el a spus ce urmărește. Și a și făcut ceea ce și-a propus. Deci nu trebuie să avem niciun fel de emoții cu el, nici ca români, nici ca europeni. El în momentul de față refuză să îl condamne pe Putin, tocmai pentru că vrea să negocieze și să pună capăt războiului. Asta nu e o dovadă de slăbiciune din partea lui Trump, cum zic unii. Pentru că Trump e un om puternic, e chiar mai puternic decât Putin. Și o va dovedi”, mai spune Hari Bucur Marcu.
Planul lui Trump
În opinia sa, Donald Trump nu doar că nu își dorește războaie, ci va face tot ce ține de el ca războiul din Ucraina și cel din Orientul Mijlociu să se încheie. În același timp, Trump vrea ca Statele Unite ale Americii să fie mai puternice ca oricând, pentru că numai în acest fel vor putea descuraja puterea în creștere a Chinei și ambițiile Rusiei.
„El vrea să înarmeze America și NATO, iar în același timp vrea să-i facă pe europeni să cheltuiască mai mult pentru înarmare. Sigur că mare parte din bani vor ajunge în industria de apărare americană. Dar mai presus de orice, vrea ca America să fie atât de puternică încât să nu trebuiască să dovedească asta, să nu fie nevoită să-și arate puterea. Așa că planul lui e ca Statele Unite ale Americii pur și simplu să impresioneze, să descurajeze orice ipotetic inamic, iar prin descurajare să se asigure că nu va fi război”, încheie Hari Bucur Marcu.