Exclusiv Avertisment dur despre criza politică din România. Ioan Stanomir: „Suntem ca un avion fără pilot și copilot. Cred că domnul Ciolacu forțează mâna partenerilor”
0Politologul român Ioan Stanomir avertizează că România se află în pragul unei duble crize de proporții, politică și economică. În opinia sa, liderul PSD Marcel Ciolacu forțează un post de premier sau o candidatura la prezidențiale atunci când amenință cu retragerea.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, 19 decembrie, că PSD nu va face parte din viitorarea coaliție care ar trebui să guverneze țara. Liderul PSD a invocat neînțelegerile dintre partidele care ar trebui să fie partenere în coaliția de guvernare.
Politologul român Ioan Stanomir, profesor la Universitatea București, consideră că gestul lui Ciolacu vine într-un moment cum nu se putea mai prost. Ioan Stanomir a analizat, pentru „Adevărul”, situația din prezent.
„E foarte greu de comentat asupra unui eveniment în plină desfășurare, încă nu putem să știm exact care vor fi consecințele lui. Cert este că ne aflăm în situația în care alcătuirea unei formule de guvernare devine un proces din ce în ce mai dificil. Și spun un lucru de domeniul evidenței”, spune Stanomir.
Un guvern minoritar nu e de luat în calcule
Profesorul bucureștean consideră că pe măsură ce lucrurile devin din ce în ce mai complicate, România se apropie de o criză profundă. Nu este vorba doar de o criză politică, ci și de una economică, gravă, avertizează el.
„Fără o formulă de guvernare cât de cât stabilă, statul român nu poate să se îndrepte într-o direcție binevenită pentru cetățeni”, mai spune Stanomir.
Un guvern minoritar din care ar face parte USR, PNL, UDMR și minoritățile nu reprezintă o variantă, spune profesorul.
„Mă îndoiesc că un asemenea guvern poate trece de parlament. Și chiar dacă ar fi să treacă de parlament, un asemenea guvern nu ar putea să adopte niciun fel de măsuri lipsindu-i voturile necesare”, adaugă Stanomir.
Ciolacu ar forța mâna partenerilor
Întrebat dacă gestul premierului poate fi considerat unul iresponsabil, Ioan Stanomir a nuanțat: „Este greu să mai definim iresponsabilitatea în această țară. De câteva luni asistăm la evenimente care păreau de necrezute. Și iată că aceste evenimente se produc. Mi-aș dori foarte mult să nu continuăm această listă de evenimente de necrezut cu alte evenimente încă și mai neplăcute. Cetățenii acestei țări nu pot trăi într-o stare nici de instabilitate permanentă, nici de campanie electorală permanentă. Dar cred că este imperios necesar să există o formulă de guvernare sau dacă se constată că nu se poate alcătui o asemenea formulă de guvernare în acest moment să se grăbească procesul de alegere al președintelui pentru ca viitorul președinte să poată lua asupra sa misiunea de alcătuire a unei majorități”, susține politologul.
În opinia sa, premierul Marcel Ciolacu încearcă să forțeze mâna partenerilor din viitoarea coaliție. „Eu cred că domnul Ciolacu forțează mâna partenerilor săi. Fie în vederea poziției de prim-ministru, fie în vederea unei candidatură prezidențiale. E de văzut. E foarte greu de interpretat”, complează Stanomir.
Singurele vinovate de această situație sunt acum partidele, care nu reușesc să treacă peste propriile orgolii și să se înțeleagă. „Vina nu este nici a AUR, nici a POT sau SOS, nu e nici a domnului Georgescu sau mai stiu eu cine. Problema este reprezentată de partidele care s-au grăbit să alcătuiască o așa zisă coaliție pro-europeană și care în decurs de două săptămâni au reușit să prăbușească acest proiect. Asta este vina lor, nu a celor de la AUR, nu a celor de la POT, nici măcar a domnului Călin Georgescu și nici măcar a Rusiei. Este o situație în care partidele politice sunt incapabile să alcătuiască o coaliție. O țară civilizată, o țară democratică poate trece prin asemenea momente. Să vedem ce va fi pe viitor.”
România, ca un avion fără pilot și copilot
În acest moment, România este precum un avion fără pilot, mai spune el.
„Cert este că avem sentimentul că suntem ca într-un avion, dar un avion la manșa căruia nu se mai află nici pilotul și nici copilotul. Parcă au dispărut”, e descrierea plastică a actualei situații.
Totuși, România nu se găsește încă într-o situație tragică. „Tragic nu este încă pentru că, repet, tragic este în viața unei țări războiul civil. Tragic e când are loc o catastrofă. Tragică este starea de urgență aici. Tragic ar fi o criză economică de proporții. Deocamdată nu sunt semnele liniștitoare”, încheie profesorul Ioan Stanomir.