Doi falşi stomatologi au funcţionat timp de patru ani într-un cabinet neautorizat din Sectorul 3 al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Falşii stomatologi tratau pacienţii, dar eliberau şi reţete
Falşii stomatologi tratau pacienţii, dar eliberau şi reţete

Ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei au descoperit, în Sectorul 3, un cabinet stomatologic în care funcţionau doi „medici” care nu aveau drept de liberă practică.

Concret, marţi, poliţiştii au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară în Municipiul Bucureşti, dintre care unul la sediul unui cabinet medical neautorizat, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, vătămare corporală din culpă , fals material în înscrisuri oficiale, falsificarea de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false. 

„Din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că fără a avea drept de liberă practică, două persoane, o femeie şi un bărbat, ar fi exercitat în perioada 2017-2021, într-un cabinet stomatologic neautorizat din Bucureşti, profesia de medic stomatolog. Astfel ar fi indus în eroare pacienţii , fiind produse vătămări corporale, precum şi un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei. De asemenea, a reieşit faptul, că fără drept, cele două persoane ar fi eliberat şi reţete pentru tratamente medicale. 

Cele două persoane urmează a fi audiate la sediul Serviciului Investigaţii Criminale”, arată Poliţia Capitalei într-un comunicat în care se mai precizează că în acest caz urmează a fi audiate şi alte persoane.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite