Deputatul liberal Mihai Voicu, achitat definitiv în dosarul de corupţie. În primă instanţă, el fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Voicu FOTO Dorin Constanda
Mihai Voicu FOTO Dorin Constanda

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat luni pe deputatul liberal, Mihai Voicu, în dosarul de corupţie instrumentat de DNA . El fusese condamnat anul trecut la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar instrumentat de DNA, potrivit motivării Curţii. Voicu fusese trimis în judecată în 2017, fiind acuzat ca a cerut bani membrilor de partid pentru a fi înscrişi pe locuri eligibile la alegerile electorale.

Mihai Voicu, care a ocupat în vremea USL şi funcţia de ministru al Mediului, a fost achitat pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

„În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a din Codul de procedură penală achită pe inculpaţii: – Voicu Mihai Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000; – Mogoş Dan Lucian Ştefan, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000; – Enea Constantin Cosmin, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. c teza I-a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi – S.C. Coliseum S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, sub forma complicităţii, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. c) teza I-a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din Codul penal,” se arată în minuta instanţei.

Acuzaţiile DNA

Constantin Cosmin Enea, fostul partener de afaceri al lui Claudiu Manda a fost deputat în perioada 2012-2016. Primii doi ani deputat liberal de Dolj, iar din 2014 a trecut la PSD.

În decembrie 2017, procurorii DNA îi trimiteau în judecată pe Cosmin Enea, fost deputat PNL, pe Mihai Alexandru Voicu, fost ministru PNL, şi pe Dan Lucian Ştefan Mogoş, fost secretar general al PNL Dolj.

„În perioada ianuarie – aprilie 2012, Mihai Voicu, beneficiind de ajutorul lui Mogoş Dan Lucian Ştefan, şi-a folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul ca membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale“. „Donaţiile“ respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică. Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 şi 20.000 lei), în valoare totală de 290.450 de lei”, se arată într-un comunicat al DNA.

Din această sumă, Constantin Cosmin Enea ar fi primit 156.680 de lei, pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urma a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012. În realitate, acesta a folosit doar 24.873 de lei pentru materiale promoţionale, restul fiind însuşiţi de Enea, prin intermediul SC Coliseum SA. DNA a pus atunci sechestru asupra unor bunuri imobile ce aparţin SC Coliseum SA, lui Constantin Cosmin Enea şi lui Mihai Voicu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite