Andrew Tate ar putea fi dat în judecată de trei femei britanice. Cum susțin că ar fi fost abuzate sexual

0
Publicat:

Celebrul influencer, Andrew Tate, aflat în arest la domiciliu se confruntă cu posibilitatea de a fi dat în judecată de trei femei britanice, care au susținut că le-a abuzat sexual. Echipa juridică pune acum cap la cap acuzațiile, care vor fi clarificate odată cu introducerea acțiune civilă împotriva lui Tate, la Înalta Curte.

Noi acuzații împotriva lui Andrew Tate FOTO Instagram
Noi acuzații împotriva lui Andrew Tate FOTO Instagram

Femeile, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, susțin că Andrew Tate le-ar fi abuzat sexual între 2013 și 2016. Misoginul autointitulat, în vârstă de 36 de ani, conducea, la vremea respectivă, o firmă de sex online din Luton, Bedfordshire, potrivit Dailymail.

O investigație a poliției britanice cu privire la plângerile făcute de două femei, la acea vreme, nu a dus la nicio acuzație împotriva lui Tate, care a negat acuzațiile, în mod repetat.

Britanicele, care doresc să își facă acum dreptate, susțin că au suferit vătămări fizice și psihice, în urma presupuselor agresiuni sexuale și fizice violente, în Marea Britanie. Ele sunt reprezentați de firma de avocatură McCue Jury & Partners.

Fostul kickboxer Tate a fost fotografiat, săptămâna aceasta, mergând la audieri în România, după ce a fost eliberat din arest, luna trecută. Andrew a fost văzut împreună cu fratele său, Tristan, în afara birourilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din București, luni, pentru percheziții medico-legale la echipamente electronice confiscate în timpul cercetărilor.

El și fratele său au fost reținuți pe 29 decembrie 2022, fiind suspectați de trafic de persoane, viol și constituirea unui grup infracțional de crimă organizată pentru exploatarea femeilor. Pe 29 martie, cei doi au fost mutați în arest la domiciliu.

Povestea femeilor abuzate vs. versiunea lui Andrew Tate

Tate s-a născut în America, dar a crescut în orașul englez Luton, înainte de a-și face debutul la TV, în cadrul reality show-ului Big Brother, în 2016. A fost dat afară din renunțat la emisiune, după ce poliția le-a spus producătorilor despre acuzațiile de abuz sexual și afacerea sa de pe internet.

Poliția a avut nevoie de patru ani pentru a transmite probe Serviciului Procuraturii Coroanei, care a spus, într-o revizuire, că „nu există nicio perspectivă realistă de condamnare”.

Prin avocatul său, Tate a transmis că, de fapt, femeile au vrut bani pentru că le-a concediat.

Poliția a înțeles după anchetă că sunt nevinovat și polițiștii au găsit mesaje de pe telefoanele fetelor unde vorbeau între ele... despre mine., a adăugat el.

Femeile au scris, pe pagina de strângere de fonduri CrowdJustice, următoarele:

Intenționăm să luăm măsuri pentru a încuraja o anchetă penală în Regatul Unit și a urmări un dosar civil împotriva lui Tate, pentru despăgubiri, pentru a ne ajuta să ne reconstruim viețile. Făcând acest lucru, sperăm să dăm putere altor victime ale abuzului său. Vrem să le arătăm că noi, ca supraviețuitori, îi putem face față și că fiecare dintre actele sale disprețuitoare au consecințe. Scopul nostru este să-i dezvăluim adevărata față într-un tribunal din Marea Britanie, să împiedicăm alte femei să devină victimele lui și să eliberăm băieți impresionabili de sub controlul lui toxic.”

Între timp, Tate, fratele său Tristan și presupușii complici Georgiana Naghel și Luana Radu vor rămâne în arest la domiciliu până pe 29 aprilie. Niciunul dintre cei patru nu a fost încă pus sub acuzare oficial, în România, ancheta fiind în plină desfășurare.

Acuzații au făcut apel la detenția lor de mai multe ori, în ultimele patru luni, fără succes, dar au câștigat un recurs pe 31 martie pentru a fi mutați din custodia poliției în arest la domiciliu.

Tate pledează, în continuare, nevinovat

Tate și-a menținut nevinovăția de la eliberarea din închisoare. La apariția de luni a influencerului la birourile DIICOT, un purtător de cuvânt al fraților Tate a declarat pentru MailOnline că interviul a fost o parte de rutină a investigației.

Andrew și Tristan Tate au mers la sediul DIICOT, mai devreme, ca o vizită de rutină pentru a ajuta autoritățile în investigație. Nu există încă acuzații reale împotriva fraților și ei sunt extrem de concentrați să învingă actualele acuzații fabricate”, a spus acesta

Procurorii au efectuat deja mai multe percheziții la dispozitivele pe care le dețineau, de când au fost reținuți. De la eliberarea sa din arestul poliției, adepții lui Andrew Tate pe Twitter au crescut cu cel puțin 500.000.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite