România în criză educațională: abandon școlar record și pericole cibernetice. Soluțiile studenților și experților

0
Publicat:

Peste 100 de studenți au provocat experții la dezbaterea privind viitorul educației în România. Cele mai recente date arată că, în România, la fiecare 1.000 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani, există 46,2 absolvenți de învățământ superior, comparativ cu 61,9 în medie la nivelul UE.

Dezbaterea „Agenda România 4.0”, cu peste 100 de studenți
Dezbaterea „Agenda România 4.0”, cu peste 100 de studenți

În același timp, rata abandonului școlar în țara noastră este de 16%, cea mai mare din întreaga Uniune Europeană, iar 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială.

În acest context, platforma Digitalio și Asociația Studenților în Științe Politice din cadrul Universității din București, în parteneriat  Uniunea Studenților din România, PressCluster | Clusterul presei și al creatorilor de conținut din România și Global Shapers Bucharest Hub, cu sprijinul media al Agenției Naționale de Presă AGERPRES au organizat, prima conferință din seria de evenimente intinerante „Agenda România 4.0”.

Tema acestui prim eveniment, desfășurat marți, 27 februarie, la Casa de Cultură a Studenților din București, a fost Educația și a fost dezbătută de peste 100 de participanți studenți, reprezentanți ai unor instituții precum Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației, Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, ai mediului academic, societății civile și mediului de afaceri din România.

DNSC: proiect PNRR pentru instruirea a 5000 de profesori în securitate cibernetică

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) derulează un proiect prin care vizează instruirea unui număr de 5.000 de profesori din mediul preuniversitar și universitar în domeniul securității cibernetice, a declarat Teodor Vergu, expert în proiecte de securitate cibernetică în instituție, în dezbaterea dedicată educației din cadrul proiectului Agenda România 4.0 organizat de Digitalio.ro.

În această sală există cel puțin trei terminale care sunt deschise și pot fi atacate cibernetic. Am scanat cu air drop și am descoperit trei terminale deschise pe care, dacă aș fi un atacator, le-aș putea viza. Trebuie să fim prudenți la pericolele care ne pasc si sa ne asiguram ca facem tot ceea ce tine de noi pentru a ne proteja. Securitatea cibernetica este o responsabilitate comuna! Din nefericire, în acest moment tehnologia este cu mult înaintea proceselor educaționale și a metodelor de predare. Este greu să ținem pasul, dar ne propunem să facem acest lucru. Avem în acest moment în implementare un proiect PNRR prin care ne propunem să instruim 5000 de profesori, atât din mediul universitar, cât și din cel pre-universitar în ceea ce înseamnă securitatea cibernetică, pentru ca ei, la rândul lor, să le disemineze către alți profesori, elevi și studenți. Doresc să fac proiectul public inclusiv către reprezentanții Ministerului Educației, care sper că ne vor ajuta în demersul nostru de a ajunge la cât mai mulți profesori din țară care trebuie să aibă dorința de a învăța și de a-i învăta pe alții” , a susținut Teodor Vergu, expert al Directoratului Național de Securitate Cibernetică.

Teodor Vergu, expert al Directoratului Național de Securitate Cibernetică
Teodor Vergu, expert al Directoratului Național de Securitate Cibernetică

Vergu a adăugat că cel mai important aspect al securității cibernetice este educația, în primul rând cea furnizată acasă de către părinți copiilor, mai ales în contextul în care foarte mulți copii au acces de la vârste foarte mici la internet și nu conștientizează pericolele din mediul online.

Janina Sitaru (MAE): 50.000 de studenți străini, interesați să studieze în România

Janina Sitaru, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe, a transmis susținerea pentru revenirea în țară a tinerilor români care își finalizează studiile în străinătate, subliniind că 40.000 de studenți din România urmează programe de învățământ în Uniunea Europeană. În plus, în anul precedent, 50.000 de studenți din diverse țări și-au manifestat interesul pentru a studia în România.

Piaţa educaţională românească este foarte ofertantă şi foarte căutată (...) Am hotărât să digitalizăm procesul de aplicare și în 2023 am avut peste 50.000 de aplicanți din întreaga lume care vor să studieze în România. Din păcate nu avem atâtea burse disponibile. O parte dintre aceștia vor rămâne aici, iar alții se vor întoarce în statele lor. Sunt mulți demnitari din lume care au studiat în România” a susținut Janina Sitaru, secretar de stat Ministerul Afacerilor de Externe.

Janina Sitaru, secretar de stat Ministerul Afacerilor de Externe.
Janina Sitaru, secretar de stat Ministerul Afacerilor de Externe.

Director AGERPRES: Generația Z consumă mai multă media tradițională decât social media

Tinerii din generația Z consumă mai multă media tradițională decât social media pentru că au o capacitate mai mare de fact-checking, a declarat Claudia Nicolae, director general al Agerpres, în conferința Agenda România 4.0 organizată de Digitalio.ro.

Studiile la nivel european arată că tinerii și cei din Generația Z consumă mai multă media tradițională decât social media deoarece au o capacitate mult mai mare de fact-checking”, a afirmat Claudia Nicolae, director general al Agerpres.

Aceasta a adăugat că Generația Z este „generația provocărilor” iar fără educație nu se poate clădi realitatea de mâine.

Exista o amplă preocupare asupra educației culturale și artisitice. Se spune că ar fi baza segmentelor educaționale. Informația este o bază a realității viitoare care nu poate fi constituită fără un fundament educațional. Dezinformarea se poate combate cu informație. Nu există fake news, pentru că dacă e fake, nu e știre”, a conchis directoarea Agerpres.

Claudia Nicolae, director general al Agerpres
Claudia Nicolae, director general al Agerpres

Principalele subiecte abordate în prima dezbatere din seria de evenimente Agenda România 4.0 au vizat principiile care ar trebui să guverneze domeniul educației din România, cum pot fi întâmpinate provocările viitorului, ce tipuri de educație trebuie să introduse în curriculum, care sunt pilonii și direcțiile de finanțare a educației, pentru creșterea productivității sistemului educațional din România sau cum se poate asigura accesul neîngrădit la educație. 

La eveniment au mai participat prof. univ. dr. Adina-Bogdana Crețu, CNFIS, Ion Ciucă, Director, Direcția Finanțare Învățământ Superior din Ministerul Educației, Gelu Duminică – Prof. Univ. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Ana-Maria Grădinariu - Training Manager, Teach for Romania, Andrada Mazilu, fondatoare SuperTeach, Cătălina Uță, coordonator al Precision2, Andreea Baidac, Vicepreședinte Uniunea Studenților din România, Sorin Niță, Asist. Univ, FABIZ – ASE, - Andrei Voichița, administrator DUEVERDE, Silviu Istrate „Faiăr”, influencer și activist pentru educatie și Ștefan Lupu, director al departamentului educațional din cadrul Asociației Studenților în Științe Politice, Universitatea din București

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite