Ministrul Educaţiei: „Şcoala trebuie depolitizată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala românească trebuie depolitizată, a declarat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, la emisiunea „În faţa ta”, de la Digi 24.

„Cred că, dacă depăşim nivelul simbolic, am dovezi primite de la profesori că nu le sunt repsectate drepturile de către autorităţile locale, de către primari, de către directorul care este în funcţie. Directorul este numit de către Inspectorul şcolar şi de către primar pe criterii mai mult sau mai puţin politice”, a declarat Mircea Dumitru.

Potrivit acestuia, dacă amendamentul referitor la amânarea concursului pentru directorii de şcoli va fi adoptat, procedural, până pe 12 octombrie, când e programată prima etapă a concursului, acesta va fi oprit.

„Am aflat zilele trecute de faptul că doamna Andronescu vrea să mute acest examen pentru vara anului 2017. Pericolul ar fi ca anul viitor concursul să nu fie foarte corect şi nici foarte transparent”, a explicat Dumitru, adăugând că „directorii sunt numiţi politic în momentul de faţă, având contract de management încheiat cu inspectoratul şcolar şi cu autoritatea publică locală”.

Oficialul a subliniat că în momentul de faţă inspectorii şcolari din cele mai multe judeţe sunt coloraţi politic, dar a menţionat că nu se poate organiza un nou concurs până la sfârşitul acestui an. „Nu putem desface contractele lor care sunt semnate pe patru ani, cel puţin nu acum, varianta ar fi modificarea Legii Educaţiei Naţionale”, a completat ministrul Educaţiei.

În ceea ce priveşte fondul clasei, el este o ilegalitate în România. „Eu ca părinte nu aş plăti fondul clasei, pe de altă parte nimeni nu poate să-mi interzică să fac o donaţie. O donaţie pot să fac trimiţând nişte bani în contul şcolii. Actualul cadru legislativ este însă foarte discutabil din acest punct de vedere. Cred că dacă putem să avem o implicare mai mare a asociaţiilor de părinţi, atunci ar fi bine ca ei să aibă posibilitatea să poată contribui cu bani, însă ar fi necesar un regulament foarte clar, pentru a nu exista suspiciuni”, a mai spus Dumitru.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite