Elevi navetiști lăsați de șofer în stație pentru că nu aveau bani de bilet

0
Publicat:

Scandalul transportului gratuit al elevilor navetiști este departe de a se fi încheiat. Dacă până acum au amenințat, transportatorii cărora nu le-au fost decontați banii au trecut la fapte. În Prahova, șoferii microbuzelor care fac legătura între localitățile Băicoi și Ploiești au cerut copiilor să-și plătească din propriul buzunar cursa. Doi dintre aceștia, care nu au avut bani, au fost lăsați în stație. 

Doi copii nu au fost lăsați să se urce în microbuz. Sursa foto: arhiva
Doi copii nu au fost lăsați să se urce în microbuz. Sursa foto: arhiva

Este scandal de proporții în Prahova, acolo unde părinții mai multor elevi navetiști acuză transportatorii că i-au lăsat pe copii în stație pentru că nu aveau bani să-și plătească transportul până la școală.

Potrivit Observatorului Prahovean, ceilalți elevi au fost obligați să-și plătească din propriul buzunar călătoriile. Asta, în contextul în care legea spune clar: elevii și studenții au gratuitate la transportul în comun. Gestul  transportatorilor nu este o surpriză. Aceștia au anunțat că vor acționa întocmai căci, spun ei, guvernul nu le-a decontat banii restanți pe lunile trecute. 

Părinții se revoltă: „Este strigător la cer!”

Ce s-a întâmplat, de fapt? De luni, soferii au refuzat să îi mai transporte pe elevi doar în baza carnetului de note, așa cum au facut-o până acum. Însă, și mai grav de atât este faptul că doi copii care nu aveau bani să-și achite contravaloarea călătoriei au fost lăsați de șofer în stație.

E inadmisibil. Am fetele eleve la două licee din Ploiești. Acești șoferi refuză să le mai transporte la școală și înapoi spre casă dacă nu plătesc bilet, 7 lei fiind prețul. Ele nu au primit abonamentele gratuite și ar trebui să circule pe baza carnetului de note. Numai că, acești șoferi refuză, susținând că …așa li s-a spus de sus. Mai grav e faptul că aseară, în stația de la Județean, doi copii navetiști nu au fost luați de șofer fiindcă nu au avut bani de bilet. E strigător la cer”, a declarat presei locale un părinte.

Contactat telefonic, dispecerul care se ocupă de acest traseu a explicat că se află în concediu și nu este treaba lui ce se întâmplă.  „Sunt în concediu, nu mă interesează ce se întâmplă pe traseu! Acum eu nu sunt dispecer, sunt în concediu!”

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite