Demisii cu scandal la Colegiul german „Goethe” din Capitală

0
Publicat:

Colegiul Goethe din Capitală s-a aflat în centrul unui scandal de proporții după ce, în urma unei vizite a Corpului de Control,  cei trei directori și-au dat demisiile, iar profesorii au declanșat proteste. Astăzi, conflictul s-a încheiat. 

Elevii au venit la școală, dar nu au făcut ore. Sursa foto: arhivă
Elevii au venit la școală, dar nu au făcut ore. Sursa foto: arhivă

Reprezentanții Colegiului German „Goethe” din Capitală au anunțat declanșarea unui protest la care au luat parte toate cadrele didactice, membrii personalului didactic auxiliar și nedidactic ai școlii. Aceștia au reclamat „maniera discreţionară și neprincipială a membrilor Corpului de Control al Ministerului Educației care din 15 ianuarie fac verificări la instituția de învățământ”. Reprezentanții colegiului german mai spun că, în semn de protest, toți cei trei directori ai școlii au demisionat. Este vorba despre Ilinca Rodica, Lipan-Weber Maria și Popa Mădălina.

De la ce a pornit scandalul 

Ce s-a întâmplat mai exact? Potrivit EduPedu, părintele unui elev a trimis o sesizare ministerului Educației în care reclama faptul că unul dintre profesorii care îi meditau copilul a început să-l persecute. Asta după ce, spune părintele, elevul ar fi renunțat la serviciile cadrului didactic respectiv. 

După primirea acestei reclamații, ministerul a trimis la liceu Corpul de Control. Ulterior, toți cei trei directori ai colegiului au demisionat ca reacție la atitudinea „umilitoare” la care au fost supuși. Profesorii și personalul nedidactic au informat părinții că se solidarizează cu cei trei directori și declanșează un „protest în care vom asigura supravegherea la clasă a elevilor, fără evaluare sau predare de conținuturi didactice”. Se pare însă că verificarea Corpului de Control vine și în contextul în care noua conducere ar fi acceptat transferuri ilegale ale unor elevi de la alte școli. 

Protestul profesorilor s-a încheiat astăzi în jurul prânzului, însă ministerul nu a precizat ce se va întâmpla cu demisiile celor trei directori.  „În discuțiile dintre reprezentanții Ministerului Educației și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București cu reprezentanți ai cadrelor didactice din Colegiul German Goethe, am primit asigurări că protestul cadrelor didactice încetează” – anunță biroul de presă al Ministerului Educației.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite