„Tocmai am fost împușcat în cap!” Un jurnalist de la New York Post a surprins momentul în care a fost lovit de un glonţ de cauciuc, la protestele din Los Angeles

0
Publicat:

Un jurnalist al publicației New York Post a fost rănit în cap de un glonț de cauciuc în timp ce relata despre protestele violente din Los Angeles, momentul fiind înregistrat chiar de el.

Jurnalistul a surprins momentul în care poliţistul se pregătea să tragă în el. FOTO: captură video
Jurnalistul a surprins momentul în care poliţistul se pregătea să tragă în el. FOTO: captură video

Jurnalistul Toby Canham, corespondent pentru New York Post, a surprins cu pe camera video momentul în care este lovit în cap de un glonț de cauciuc în timpul protestelor violente din Los Angeles. Incidentul a avut loc duminică, în timp ce Canham transmitea de pe un pod aflat lângă autostrada 101, în mijlocul ciocnirilor dintre manifestanți și forțele de ordine.

Fotograful, în vârstă de 59 de ani, documenta protestele împotriva raziilor legate de imigrație, când un ofițer de la California Highway Patrol (CHP) a îndreptat arma spre el și a tras de la o distanță de aproximativ 100 de metri. Glonțul de cauciuc l-a lovit în frunte, provocându-i o căzătură violentă, chiar în timp ce filma. Înregistrarea video, în care se aude strigând „La naiba! Tocmai am fost împușcat în cap!”, a devenit rapid virală în mediul online.

Toby Canham, un fost militar britanic stabilit în Los Angeles, purta legitimație de presă în momentul incidentului. El a declarat ulterior pentru New York Post că, în locul unde se afla, nu era înconjurat de protestatari, fiind expus direct și vizibil forțelor de ordine.

„Când am fost lovit, din câte îmi amintesc, doar filmam și apoi am fost împușcat. În locul în care am fost lovit, eram singura persoană cu vedere la autostradă. Nu eram înconjurat, așa că am fost o țintă ușoară”, a declarat corespondentul New York Post.

Luni, jurnalistul a petrecut ore în șir la spital din cauza durerilor de gât și a fost diagnosticat cu o contuzie severă. Rana i-a lăsat o vânătaie pronunțată pe frunte, vizibilă în înregistrările distribuite pe rețelele sociale.

Toby Canham a fost rănit de un glonţ de cauciuc. FOTO: captură video
Toby Canham a fost rănit de un glonţ de cauciuc. FOTO: captură video

Toby Canham a relatat că, nainte de a fi împuşcat, o grenadă flashbang a explodat la doar câțiva metri de el, iar șrapnelul i-a perforat pantalonii. Imediat după, a observat o persoană aruncând o sticlă cu un lichid către polițiști. Cu doar 20 de secunde înainte de a fi lovit, a început să filmeze.

„Este o adevărată rușine. Înțeleg perfect să fii în poziția în care ai putea fi rănit, dar, în același timp, nu există nicio justificare pentru a ținti pușca spre mine și a apăsa pe trăgaci, așa că sunt puțin supărat din cauza asta, ca să fiu sincer”, a spus Toby Canham, menționând că ar fi putut să îşi piardă un ochi sau dinţii.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite