O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată

0
Publicat:

O familie din SUA și-a expediat din greșeală pisica într-un colet de retur. Felina a rezistat fără mâncare si apă timp de șase zile, până când a fost salvată de un angajat al companiei Amazon. Stăpânii au crezut că e o glumă când au aflat unde a ajuns animalul pe care îl căutaseră disperați.

Galeana a fost recuperată. FOTO Facebook The Cat Clinic
Galeana a fost recuperată. FOTO Facebook The Cat Clinic

Pisica, pe nume Galeana, a dispărut din casa stăpânilor ei din Utah la începutul acestei luni, ceea ce a determinat căutări ample pentru animalul despre care cuplul habar n-avea unde a dispărut, potrivit BBC.

Sărise, fără să fie observată, într-un pachet cu cizme pe care familia sa adoptivă l-a returnat către Amazon.

Felina a fost salvată de un lucrător al companiei, la aproape o săptămână după ce a cutia a fost expediată. Pisica era într-o stare de sănătate bună, în ciuda faptului că nu a avut mâncare sau apă timp de câteva zile.

„Galeana adoră cutiile, face parte din personalitatea ei", a declarat Carrie Clark, proprietara pisicii, pentru postul de televiziune KSL TV, afiliat NBC, când a explicat cum a reușit animalul de companie al familiei sale să ajungă atât de departe de casă.

Grație angajatului Amazon, animalul a ajuns la veterinar, care i-a scanat microcipul și a aflat datele de contact ale stăpânei.

„Am crezut că este o glumă"  

Medicul veterinar a sunat-o apoi pentru a afla ce s-a întâmplat.

Pentru Carrie Clark a fost „cea mai uimitoare și nebună veste din întreaga lume".

„La început nu am crezut-o [pe veterinară]; am crezut că este o glumă", a adăugat ea.

Cuplul a zburat apoi peste 1.600 de kilometri până în California, pentru a-și recupera animalul de companie.

„A fost o reuniune uimitoare! Galena a încetat instantaneu să mai tremure și s-a relaxat în brațele mele când am apucat să o țin din nou în brațe", a mărturisit stăpâna

Norocul pisicii a fost nu doar că a fost găsită, ci și că una dintre cusăturile cutiei fusese deschisă, astfel că a avut aer să respire, iar condițiile meteo au făcut ca ea să nu înghețe sau să se supraîncălzească, potrivit BBC.  

SUA

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite