Expert: Hugo Chavez se pregăteşte de război cu arme din Rusia şi Belarus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier mexican Jorge Castaneda, expert pe probleme ale Americii Latine, a scris în publicaţia rusă Novaia Gazeta că preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, se pregăteşte de război făcând achiziţii "imense" de armament din Rusia şi Belarus.

El a cumpărat în special tancuri, avioane de vânătoare şi chiar un submarin, a scris Castaneda, profesor în cadrul Universităţii din New York. Potrivit acestuia, Chavez a polarizat întregul continent al Americii latine, susţinându-şi sistematic aliaţii în alte ţări latino-americane, din Bolivia şi Argentina până în Honduras şi Salvador, precum şi opoziţia din Peru, Nicaragua, Ecuador şi Mexic.

Jorge Castaneda aminteşte în continuare de acuzaţiile aduse la adresa lui Chavez, conform cărora liderul venezuelan a acordat armament, ajutor diplomatic şi financiar forţelor militare revoluţionare din Columbia, organizaţie care încearcă să răstoarne guvernul columbian.

  • Rusia şi Venezuela au semnat în 2005-2007 doisprezece contracte de armament, în valoare de 4,4 miliarde de dolari, pentru 24 de avioane de vânătoare Suhoi, 50 de elicoptere de luptă şi 100.000 de arme de asalt Kalaşnikov.
  • La 12 septembrie 2009, Hugo Chavez a fost în vizită în Rusia şi la întoarcere a anunţat că aşteaptă să primească rachete ruse cu o rază de acţiune de 300 km, "care nu-şi ratează" ţinta. "Aceste sunt instrumente de apărare deoarece ne vom apăra ţara împotriva oricărei ameninţări", a zis Chavez. "În trecut, eram sclavi din cauza imperiului yankeu, în prezent ne sporim potenţialul militar", a spus liderul venezuelean.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat şi el că "vom livra Venezuelei armele pe care Venezuela ni le cere. În acord cu dreptul internaţional. De ce nu tancuri? Avem fără nici o îndoială tancuri bune. Dacă prietenii noştri vor tancuri, le vom livra". Potrivit agenţiilor ruse, Caracas doreşte să achiziţioneze atât tancuri T-72 şi T-90, cât şi elicoptere, transportoare de trupe blindate, submarine şi sisteme antirachetă.

Columbia şi SUA au semnat la 30 octombrie un acord militar care permite armatei americane să se folosească de şapte baze militare în cadrul "luptei împotriva traficului de droguri şi a terorismului".

Drept urmare a acestui acord, Chavez a spus: "Sunt obligat să fac apel la toţi venezuelenii să se pregătească pentru luptă (...), pentru a fi pregătiţi să apărăm pământul sfânt al Venezuelei. Eu nu fac apel la război. Imperiul yankeu este cel care încurajează războiul (...) Imperiul american este ameninţarea la adresa Venezuelei şi este pe cale de a utiliza teritoriul columbian, ajutat în această sarcină de guvernul lacheu al lui Uribe, care îşi livrează ţara Statelor Unite".

Chavez susţine că acest baze "fac parte dintr-un plan de război" şi ar putea servi ca platforme pentru "spionaj electronic" pentru "a lansa bombe asupra punctelor nevralgice" din Venezuela şi pentru a pregăti în acelaşi timp "o lovitură de stat" împotriva sa.

Program nuclear cu ajutorul Iranului

În septembrie, Hugo Chavez a declarat că Iranul ajută Venezuela să dezvolte un program nuclear civil, deoarece cele două ţări au dreptul de a dispune de energie atomică. "Îi mulţumesc (lui Mahmoud Ahmadinejad) pentru transferurile de tehnologie ale Iranului către Venezuela. Am semnat un nou acord săptămâna trecută, la Teheran. Iranul are dreptul să dezvolte energie nucleară, aşa cum fac şi Franţa, numeroase ţări şi Venezuela, de ce nu", a precizat liderul venezuelean.

Venezuela lucrează la un proiect preliminar pentru construcţia unui "sat nuclear" cu ajutorul Iranului, "pentru ca poporul venezuelan să poată conta pe viitor pe această resursă extraordinară utilizată în scopuri paşnice", a mai declarat Chavez.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite