Congresul SUA a votat în favoarea unui referendum privind independența Puerto Rico

0
Publicat:

Camera Reprezentanţilor SUA a votat joi în favoarea unui text care să permită Puerto Rico să organizeze un referendum obligatoriu cu privire la statutul său politic, dar proiectul de lege are puţine şanse să treacă de Senat, relatează AFP.

Congres SUA
Vot în Congres asupra unui referendum cu privire la independența Puerto Rico. Foto: Shutterstock

Puerto Rico, teritoriu american din Caraibe, are propria Constituţie şi autonomie în mai multe domenii, dar depinde de Statele Unite pentru chestiuni precum apărarea sau imigraţia, scrie Agerpres.

Portoricanii sunt, de asemenea, cetăţeni americani, dar nu pot participa la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, iar reprezentanţii lor nu votează în Congresul de la Washington.

  Acest referendum ar viza dorinţa Puerto Rico de a deveni al 51-lea stat american, de a-şi dobândi independenţa ori de a fi un teritoriu suveran liber asociat Statelor Unite. El ar putea avea loc în noiembrie 2023. 

 „Adoptat! Camera Reprezentanţilor SUA spune +da+ proiectului de lege care permite decolonizarea Puerto Rico şi ne aduce şi mai aproape de egalitate", a reacţionat pe Twitter guvernatorul insulei, Pedro Pierluisi.  

Acest text „le va oferi portoricanilor posibilitatea de a lua propria decizie cu privire la viitorul insulei lor", a declarat pe reţeaua socială Steny Hoyer, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor, care a lucrat la proiectul de lege. 

 Cu 233 de voturi pentru (printre care cele a 16 republicani) şi 191 de voturi împotrivă, textul se îndreaptă acum către Senat, unde va fi nevoie de o majoritate calificată de 60 de voturi din 100 pentru a fi adoptat, un prag greu de atins.

  Numeroşi republicani se opun de mult timp ca Puerto Rico să obţină statutul de stat american. 

 Este a patra oară când Camera inferioară a Congresului SUA adoptă un proiect de lege pentru organizarea unui astfel de referendum, Senatul respingându-l de fiecare dată. 

 La ultimul referendum neobligatoriu privind statutul insulei, în noiembrie 2020, 53% au votat în favoarea statutului de stat şi 47% împotrivă, şi puţin peste jumătate dintre alegătorii înregistraţi au participat la vot.  

Puerto Rico este un teritoriu american din 1898.  

Statutul politic al insulei este subiect de dezbatere de zeci de ani. Noul Partid Progresist al lui Pedro Pierluisi pledează pentru a deveni un stat american. Partidul Democrat Popular, un partid de opoziţie, pledează pentru menţinerea statu-quoului actual.   

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite