Caz ciudat în Statele Unite: un bărbat pentru care familia pregătea funeraliile a apărut la un grătar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Alfonso Bennett şi una dintre surorile lui FOTO NBC News
Alfonso Bennett şi una dintre surorile lui FOTO NBC News

Două surori din Chicago, statul Illinois, au avut surpriza să-şi întâlnească fratele la un grătar, deşi îi pregăteau funeraliile. Acum acuză poliţia şi medicii de neglijenţă.

Cazul lui Alfonso Bennett, unul destul de ciudat şi cu un final trist pentru o altă familie, datează de la sfârşitul lui aprilie, când un bărbat nud a fost găsit grav rănit sub o maşină în Chicago. Bărbatul a fost adus de urgenţă şi internat la Mercy Hospital, iar poliţia le-a transmis surorilor lui Alfonso Bennett că el este pacientul. Deşi au avut îndoieli asupra identităţii, ele au acceptat într-un final deconectarea de la aparate şi transferul într-o unitate de îngrijiri paliative, unde a decedat trei zile mai târziu.

În timp ce pregăteau funeraliile, surorile lui Alfonso au rămas surprinse când s-au trezit faţă în faţă cu el la un grătar organizat de o prietenă comună.

Sesizată în legătură cu această apariţie, poliţia a constatat în cele din urmă, în baza amprentelor digitale, că adevărata victimă era Elisha Brittman. Acum familiile Bennett şi Brittman acuză poliţia şi spitalul de neglijenţă.

Într-un comunicat transmis cotidianului Chicago Tribune, Poliţia din Chicago afirmă că a deschis o anchetă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite