California, îngrozită de un criminal în serie. Ucigașul misterios a împușcat șase bărbați și a rănit o femeie
0Un bărbat care a împușcat noaptea șase bărbați în California și rănit o femeie, la date și în locuri diferite, este căutat de poliție. Anchetatorii califică atacurile drept crime în serie și oferă o recompensă de 95.000 de dolari, relatează insider.com.
Deocamdată, polițiștii nu au reușit să afle motivul din spatele acestor crime și nici identitatea ucigașului care a îngrozit California. Anchetatorii știu însă că este vorba despre un criminal în serie.
Anunțul de marți, 4 octombrie, vine la câteva zile după ce autoritățile din Stockton, California, au declarat că cinci victime ucise între 8 iulie și 27 septembrie au fost împușcate mortal în timp ce mergeau singure în zone întunecate. Toți cinci erau bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, a spus Poliția, iar patru erau hispanici, în timp ce al cincilea era alb.
Niciunul nu a fost jefuit sau bătut înainte de a fi ucis. Victimele nu au nicio legătură între ele, spun anchetatorii. Totodată, atacurile nu au legătură cu grupările de traficanți de droguri. Autoritățile au făcut publică, de asemenea, o imagine a unei „persoane căutate”, îmbrăcată cu totul în negru și purtând o șapcă neagră, care ar fi fost văzută în zonele unde au avut loc crimele.
Ultimul asasinat a avut loc recent
Ultimul asasinat a avut loc marți cu puțin înainte de ora 2 dimineața, când un bărbat de 54 de ani a fost împușcat într-o zonă rezidențială. Cea mai tânără victimă avea 21 de ani.
Niciuna dintre crime nu a fost surprinsă de camere video și nicio armă de foc nu a fost găsită. Totuși, filmările disponibile și dovezile balistice leagă cele șase crime, una comisă anul trecut, spun anchetatorii.
Toți cei șase bărbați au fost împușcați cu o armă, dar încă nu e clar dacă e vorba de aceeași armă. „Cu siguranță avem de-a face cu un criminal în serie. Este clar că atacatorul a căutat mereu o ocazie, iar în acest caz, toate victimele erau singure în zone întunecate”, potrivit polițiștilor.
Luni, poliția a declarat că două atacuri petrecute anul trecut au legătură cu crimele din California. Este vorba de un bărbat hispanic de 40 de ani care a fost ucis în Oakland pe 10 aprilie 2021 și o femeie de culoare, în vârstă de 46 de ani, care a fost rănită într-un împușcare în Stockton pe 16 aprilie 2021, dar a supraviețuit.
„Nu am absolut niciun răspuns cu privire la motivul pentru care acea armă nu a fost folosită mai bine de 400 de zile”, a spus McFadden în timpul unei conferințe de presă de marți, referindu-se la lunile scurse dintre împușcăturile din aprilie 2021 și reapariția crimelor la începutul acestei veri, potrivit The Guardian.
Recompensă de 95.000 de dolari
Totodată, autoritățile din San Joaquin au dat publicității luni identitatea victimelor din Stockton: Paul Yaw, 35 de ani, Salvador Debudey Jr. 43, Jonathan Hernandez Rodriguez, 21 de ani, Juan Cruz, 52 de ani și Lawrence Lopez Sr., 54 de ani.
Poliția a spus că anchetatorii nu cred că victimele au fost vizate pentru rasa lor, a informat The New York Times. Orașul Stockton oferă o recompensă de 75.000 de dolari pentru informațiile care duc la arestarea criminalului. Alți 20.000 de dolari sunt oferiți de o companie locală de construcții.