Un important comandant rus a fost lichidat în Ucraina. Fusese remarcat de Putin și trimis în zonele violente ale frontului

0
Publicat:

Colonelul Abdulaziz Shikhabidov, numit recent de Putin comandant al Diviziei 76 de Asalt Aeropurtat, cunoscută și sub numele de Divizia Pskov, a fost ucis în războiul din Ucraina.

Abdulaziz Shikhabidov a murit în Ucraina Foto: X
Abdulaziz Shikhabidov a murit în Ucraina Foto: X

Shikhabidov a murit în Ucraina la mai puțin de două luni de la numirea sa, relatează publicația Dialog.UA. Moartea comandantului Diviziei Pskov a fost anunțată pe 6 mai, de mai multe publicații din Daghestan, fiind organizate mai multe evenimente comemorative în onoarea sa. Șikhabidov a condus una dintre cele mai faimoase unități ale trupelor aeropurtate ruse.

Biografie și parcurs militar

Divizia 76 de Asalt Aeropurtat a Gărzilor a fost implicată în războiul cu Ucraina din 2014, de la anexarea Crimeei. Luptătorii săi au fost văzuți luptând în regiunea Donețk și, după 2022, în regiunea Kiev, inclusiv la Bucha. O investigație Reuters a legat divizia de violențele împotriva civililor. Divizia este desfășurată în mod regulat în cele mai violente zone ale frontului. 

Înainte de numirea sa în funcția de comandant al Diviziei 76, Shikhabidov a desfășurat activități în puncte „fierbinți” din Osetia de Sud și Siria. El a fost decorat cu Ordinul Curajului și Ordinul Suvorov, precum și cu medaliile „Pentru curaj” și „Pentru servicii aduse patriei” de gradul I și II.

După numirea sa de către Vladimir Putin în funcția de comandant de divizie, în martie, președintele rus a remarcat public „succesele zilnice” ale diviziei, potrivit sursei citate.

În ultimele luni, au fost confirmate numeroase cazuri de decese ale comandanților ruși de batalioane, regimente și brigăzi. 

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite