Soldați ruși, „măturați” de tunul propriului tanc. Imaginile au devenit virale VIDEO

0
Publicat:

Imagini care ar putea stârni râsul, dacă n-ar fi vorba de un război real, au fost publicate din nou pe rețelele de socializare. Este vorba despre un tanc rusesc care „mătură” cu propriul tun un grup de militari ruși, care se aflau pe o mașină blindată. Cel puțin unul dintre militari pare să fie rănit.

Cel mai probabil, momentul surprins de camere este unul critic, posibil în timpul unei lupte pe frontul din Ucraina. Din imagini se observă cel puțin două alte blindate distruse în apropiere, în momentul în care tancul rusesc manevrează extrem de aproape de transportorul rusesc pe care se află o grupă de militari. Nu este clar dacă tancul i-a măturat din greșeală sau intenționat pe militarii care se aflau pe transportor.

Din imagini, scena pare a avea loc într-un moment critic, fiind vizibil cum  dintr-o blindată încă iese fum, ceea ce sugerează că a fost lovit cu puțin timp în urmă de către artileria ucraineană.

De asemenea, se vede cum soldații încearcă să plece în grabă de acolo, unul dintre ei fiind căzut la pământ, vizibil rănit.

Tancul rusesc mătură soldații aflați pe blindată  FOTO Captură video Twitter
Tancul rusesc mătură soldații aflați pe blindată FOTO Captură video Twitter

Mii de soldați ruși au sunat la o linie specială să se predea

O linie telefonică specială ce a fost lansată în toamna anului trecut le dă posibilitatea, soldaților ruși, să sune pentru a se preda. Până acum au fost peste 6.500 de apeluri, mulți dintre cei care sunau fiind soldați din prima linie a frontului.

Un purtător de cuvânt al departamentului responsabil de prizonierii de război a precizat că cei care sună la această linie telefonică special sunt verificați pentru a se stabili dacă fac parte într-adevăr din forțele ruse.

Nu se știe cu exactitate care este numărul soldaților care s-au predat efectiv, însă aceeași sursă arată că sunt între 50 și 100 de apeluri zilnic, în funcție de cum evoluează situația pe front.

Centrul de comunicare a fost mutat în urmă cu  lună într-un loc secret, de teama atacurilor rusești, a mai spus el. Cei care se predau pot face parte din schimburile de prizonieri stabilite între guvernele rus și ucrainean. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite