Rusia amenință SUA: „Relațiile diplomatice nu sunt o vacă sfântă”

0
Publicat:

Rusia ar putea să rupă legăturile diplomatice cu Statele Unite dacă administrația de la Washington confiscă activele ruseşti îngheţate ca urmare a invadării Ucrainei, a amenințat viceministrul de Externe Serghei Riabkov.

Serghei Riabkov FOTO EPA-EFE
Serghei Riabkov FOTO EPA-EFE

„Suntem pregătiţi pentru orice scenariu, iar Statele Unite nu trebuie să-şi facă iluzii că Rusia se agaţă cu ambele mâini, cum se spune, de relaţiile diplomatice cu acest stat”, a afirmat Riabkov, citat de agenţia de presă Interfax.

„Relaţiile diplomatice în sine nu sunt un totem care trebuie adorat, nu sunt o vacă sfântă de care toată lumea are grijă”, a insistat Riabkov.

Pe de altă parte, reprezentantul diplomaţiei ruse a spus că ţara sa este pregătită să dea un răspuns simetric în cazul în care Statele Unite desfăşoară rachete cu raze scurtă şi medie de acţiune în Europa şi în regiunea Asia-Pacific.

Potrivit lui Serghei Riabkov, Rusia urmăreşte atent evoluţia şi potenţiala desfăşurare de rachete americane şi este gata să adopte rapid deciziile politice necesare pentru a răspunde pe măsură.

El a mai spys că Moscova şi Washingtonul rămân în contact cu privire la un eventual schimb de deţinuţi.

Joi, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, John Kirby, a anunţat că Statele Unite pregătesc o nouă propunere pentru eliberarea a doi cetăţeni americani aflaţi în închisori din Rusia, și anume jurnalistul Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin Paul Whelan, relatează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite