Armata rusă a introdus în serviciu racheta intercontinentală Bulava cu lansare de pe submarine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata rusă a introdus în serviciu racheta balistică intercontinentală Bulava cu lansare de pe submarine, aceasta fiind un element-cheie al modernizării arsenalului nuclear de care dispune Rusia, a anunţat marţi presa de stat rusă.

Racheta Bulava / FOTO: defenseromania.ro
Racheta Bulava / FOTO: defenseromania.ro

Racheta Bulava a fost dezvoltată în cadrul unui program început în anii '90 şi este desfăşurată pe submarinele din clasa Borei.

În noiembrie anul trecut Ministerul rus al Apărării a anunţat că un submarin de acest tip a efectuat un test reuşit cu o astfel de rachetă, care a fost lansată din submersie din Marea Albă şi a lovit o ţintă fixată la mii de kilometri distanţă în peninsula Kamceatka, scrie Agerpres.

Potrivit agenţiei TASS, flotă rusă de Nord şi cea a Pacificului au în dotare împreună şapte submarine din clasa Borei, fiecare submarin având capacitatea de a purta 16 rachete Bulava. Conform Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale de la Washington, racheta Bulava are o rază de acţiune de 8.300 de kilometri şi poate transporta până la 10 vehicule de reintrare independente (Multiple Independently Targetable Re-entry Vehicles - MIRV) care pot lovi cu focoase nucleare ţinte diferite.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Occidentul încă de la începutul războiului din Ucraina că o intervenţie directă a trupelor NATO acolo poate declanşa un conflict nuclear. El a declarat în luna martie anul acesta că nu crede că Statele Unite "se grăbesc" în această direcţie, dar forţele nucleare ale Rusiei sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru orice eventualitate.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite