Zinaida Greceanîi: Am votat pentru pace, stabilitate şi pentru prosperitatea ţării
0
Preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care este şi lidera Socialiştilor, susţine că a votat pentru pace, pentru stabilitate, dar şi pentru prosperitatea ţării. A votat pentru un om care în fruntea statului va fi un adevărat statalist, care îşi va apăra ţara, se va mândri cu ea şi niciodată nu-i va trăda suveranitatea şi independenţa, transmite IPN.
Zinaida Greceanîi a menţionat că poporul moldovenesc este unul paşnic, toţi trebuie să trăiască în pace, chiar dacă ţara este una multinaţională. Este important să nu existe ură. Chiar dacă a fost o campanie foarte dificilă, crede în înţelepciunea poporului. „Este o zi foarte importantă pentru Republica Moldova, pentru că astăzi poporul ţării îşi alege conducătorul. Un conducător care trebuie să fie un statalist, să ştie şi îşi apere Republica Moldova, să se mândrească cu propria ţară şi niciodată în viaţă să nu vrea să o închine altui stat”, a mai spus lidera PSRM.
La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Secţiile de votare sunt deschise de la ora 07.00 până la ora 21.00.