Voronin vrea să renegocieze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin vrea puţin cu UE. Foto Adevărul Moldova
Vladimir Voronin vrea puţin cu UE. Foto Adevărul Moldova

Acordul de Asociere semnat între Republica Moldova şi Uniunea Europeană trebuie regândit pe etape direct proporţionale cu interesele de stat pentru a un afecta economia naţională pe termen mediu şi lung, a apreciat Vladimir Voronin, şeful comuniştilor de la Chişinău.

Voronin a avut o întrevedere cu ambasadorul UE în Republica Moldova Pirkka Tapiola în cursul căreia a discutat despre precocitatea Acordului de Asociere şi prioritizarea lui pe viitor. Potrivit declaraţiilor lui Voronin, Pirkka Tapiola susţine acest punct de vedere ca şi alţi demnitari europeni, care îndeamnă la o prioritizare în timp a tuturor cerinţelor din acord. Liderului comuniştilor a menţionat într-o conferinţă de presă că actuala guvernare a avut o prestaţie foarte slabă în negocierea acestui acord şi din acest motiv este nevoie de o renegociere în termeni foarte practici. Vladimir Voronin a prezentat actuala campanie electorală din prisma coliziunii a doi poli de putere. În opinia sa, miza alegerilor se reduce la o decizie simplă, fie “păstrarea statalităţii Republicii Moldova şi distrugerea corupţiei”, fie menţinerea “actualei coaliţii care îşi ascunde crimele sub numele de integrare europeană”.

Competiţie pentru favorurile Rusiei

Liderul comunist a subliniat că Renato Usatîi şi Igor Dodon au interese economice în zona estică. Voronin i-a acuzat pe cei doi că intenţionează să fure procentele PCRM spre bucuria păpuşarilor care finanţează astfel de acţiuni. Liderul comuniştilor a precizat că nu ştie exact cine sunt păpuşarii, dar îi suspectează pe democraţi deoarece doar PD are ca scop destabilizarea PCRM. În opinia sa, PD este democrat doar cu numele şi cu moda de a face lansări de candidaţi fastuoase fără a-şi “cheltui picioarele şi mâinile în teritoriu”.

Vladimir Voronin a precizat, în contextul auto-suspendării lui Grigore Petrenco din PCRM şi candidatura sa pe lista partidului Patria, că a încercat să-l îndrepte pe “ficiorul” Petrenco, care mereu a creat conflicte în interiorul partidului. Liderul comunist a adăugat că eventuala excludere a lui Petrenco din partid nu este o pierdere majoră ci mai degrabă un efort de curăţenie permanentă în interiorul partidului. Vladimir Voronin a mai declarat că organizaţia de bază din care face parte Petrenco îl va exclude pe acesta din partid în perioada imediat următoare.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite