VIDEO O grupare criminală ducea moldovence în Rusia şi le obliga să se prostitueze. Cinci fete au fost eliberate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Racolau tinere din Moldova, inclusiv minore, le duceau în Federaţia Rusă şi le impuneau să se prostitueze. Trei membri ai unei filiere internaţionale specializate în trafic de fiinţe umane au fost deja reţinuţi. Mai multe fete au fost eliberate, printre care şi cinci moldovence.

Gruparea a fost anihilată de Centrul de Combatere a Traficului de Persoane în colaborare cu organele de drept din Federaţia Rusă. După un şir de acţiuni de investigaţie, s-a stabilit că din grupare fac parte cinci persoane, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 42 de ani, activând de circa patru ani.

Organizatorii racolau fete, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani, din diverse localităţi ale Republicii Moldova. Profitând de situaţia financiară vulnerabilă ale acestora, suspecţii ademeneau tinerele cu un serviciu decent şi bine plătit în regiunea Moscovei. Ajunse în capitala Rusiei, victimele erau întâmpinate de alţi membri ai grupului criminal, deposedate de acte, închise într-un apartament şi exploatate sexual. Potrivit informaţiilor deţinute de poliţie, complicii moldoveni ai reţelei de traficanţi aveau un venit de circa 200 - 400 de euro per persoană traficată. 

Forţele de ordine au depistat registre în care se ducea evidenţa venitului zilnic de la fiecare victimă de pe urma prestării serviciilor sexuale. 

La moment se desfăşoară acţiuni pentru a identifica toţi complicii ce făceau parte din schemă. Potrivit legislaţiei, persoanele ce se fac vinovate de trafic de fiinţe umane riscă până la 20 de ani de închisoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite