Separatiștii taie lumina! De luni, Tiraspolul va livra doar 27% din consumul de curent contractat de Republica Moldova

0
0

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că, începând de luni, 24 octombrie, Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan va livra malului drept al Nistrului 27% în loc de 70%, volum contractat anterior de autoritățile de la Chișinău.

Centrala termoelectrica Cuciurgan Foto Донор  via Wikimedia.org
Centrala termoelectrica Cuciurgan Foto Донор via Wikimedia.org

Potrivit presei din regiune, Krasnoselski a explicat că autoritățile transnistrene și-ar fi dorit să-și onoreze obligațiile contractuale, dar că „s-a ajuns la limită”, în situația în care au fost nevoite să reducă livrările de gaze către Centrala de la Cuciurgan, care produce curent pe bază de gaze.

De asemenea, Krasnoselski a spus că în noiembrie cantitatea de energie electrică pentru malul drept ar putea fi de cel mult 23%, dacă va fi menținut același volum de gaze pentru regiunea transnistreană.

”Nu ne-am pus drept scop limitarea furnizării de energie electrică către Republica Moldova, pur și simplu nu avem gaz. Aceștia sunt deja termeni comerciali între Cuciurgan, din cauza circumstanțelor apărute, și Republica Moldova. Am dat ordin ca în octombrie să fie îndeplinite obligațiile contractuale. Dar s-a ajuns la limită. Începând de luni, vom limita aprovizionarea cu gaze a Centralei de la Cuciurgan. În loc de 70% din pachet, vor rămâne 27% din exporturi. Dar apoi vine noiembrie. Dacă în noiembrie rămânem cu aceleași livrări de gaze ca în octombrie, atunci, ținând cont de sezonul de încălzire și de activitatea industriei, pachetul energetic pentru Moldova va fi de maximum 23%” a declarat Krasnoselski. citat de deschide.md.

Potrivit liderului separatist, pe 30 septembrie, Chișinăul și Tiraspolul au încheiat un contract de livrare a 70% din consumul Republicii Moldova. A doua zi însă, Gazprom a scăzut livrările de gaze naturale către Republica Moldova cu 30%.

”Dacă nouă ni s-ar spus înainte de semnarea contractului că vor fi scăzute livrările de gaze cu 30%, atunci noi n-am fi încheiat un contract pentru 70%, dar cel mult pentru 40%” a declarat Krasnoselski.

Vineri, liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a convocat ședința ”Consiliul de securitate”, la care s-a pus în discuție situația din domeniul energetic din regiune. Tiraspolul a dispus introducerea stării de urgență în economie pe întreg teritoriu al regiunii.

În context, separatiștii proruși au anunțat că centrala de la Cuciurgan nu va putea să livreze întregul volum de energie electrică pentru malul drept al Nistrului.

Anterior, concernul rus Gazprom ar fi anunțat regiunea transnistreană despre micșorarea, cu 40%, a volumului de gaze naturale livrate regiunii pentru luna noiembrie.

Totodată, cel mai mare operator al sistemului de distribuție a energiei electrice din Republica Moldova, Premier Energy, anunță despre posibile deconectări în evantai a unor categorii de consumatori. Compania ar urma să recurgă la acest pas din cauza unui deficit de energie în volum de 284 MWh.

Ce va face Chișinăul?

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a anunțat cum se vor descurca de luni, cerând totodată populației să facă economii:

1. Am identificat alte 100 MWh de energie electrică care vor fi importate din România. În total, România va livra 235 MWh;

2. Energocom finalizează procesul de înregistrare pe platforma OPCOM (operatorul de piață din România) și va putea cumpăra suplimentar, în orele de vârf, energie electrică din România;

3. Suntem interconectați la ENTSO-E și vom putea achiziționa energie electrică de pe piața europeană.

Acțiunile regimului de la Tiraspol ar putea să urmărească două intenții susține expertul în energetică Ion Muntean. Pe de o parte, de a testa capacitățile reale ale Chișinăului de a face față situației, iar în același timp o încercare de consolidare a imaginii de salvator al Federației Ruse în regiunea transnistreană.

Acțiunile Tiraspolului par a avea un caracter politic și ar putea avea drept scop atât testarea capacităților Chișinăului de a asigura cu resurse energetice ambele maluri ale Nistrului, dar și consolidarea imaginii Gazprom, respectiv a Federației Ruse, ca salvator, susține analistul în energetică Ion Muntean.

„Ca urmare a creări unei situații de criză , în final autoritățile de la Chișinău să fie puse în situația de a identifica soluții și pentru consumatorii de pe malul stâng. Aici soluția poate fi doar una: consumatorii de pe malul stâng să fie tratați în aceeași măsură ca și cei de pe malul drept, lucru care nu va fi ușor de acceptat de pentru pretinsele autorități inclusiv consumatorii din stânga Nistrului. În situația dată nu exclud că Gazprom va veni ca un salvator și va relua livrările la capacitățile care ar asigura consumul necesar inclusiv pentru centrala termoelectrică moldovenească, și astfel să aibă un câștig de imagine”, afirmă Ion Muntean.

O eventuală soluție pentru a nu rămâne fără energie electrică din partea centralei de la Cuciurgan, care poate funcționa și pe bază de cărbune, ar putea fi procurarea de astfel de rezerve, mai spune expertul, citat de Radio Chișinău.

Până în prezent, cu suportul partenerilor externi Chișinăul reușește să facă față situației, susține Ion Muntean, dar depinde de cât de mult se vor agrava lucrurile dar și de flexibilitatea sistemului electro-energetic din România de a face față unor cereri mai mari de energie electrică din partea Rep. Moldova. În același timp, este posibil să importăm tot necesarul de energie electrică din România dar e nevoie de operațiuni organizatorice costisitoare în sistemele electro-energetice ale ambelor state, mai spune expertul.

În prezent România asigură aproximativ o treime din necesarul de energie electrică anterior procurat din Ucraina, care a decis la 11 octombrie sistarea livrărilor ca urmare a bombardamentelor rusești asupra obiectivelor de infrastructură energetică.

Pe de altă parte, jurnalistul economic Ion Preașcă spune că decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de a ajuta financiar Moldovagaz, prin acordarea unui împrumut de un miliard și 50 de milioane de lei din partea statului ca să-și onoreze plățile pentru luna octombrie față de Gazprom este o soluție de moment și nu rezolvă problemele pe care le-ar putea întâmpina compania pe întreaga perioadă rece a anului. Totodată, gajarea în schimbul împrumutului în favoarea Energocom a întregului sistem de transport (Transgaz) este binevenită, dar poate crea premise pentru un eventual litigiu cu Gazprom. După un scenariu similar, concernul rus ar putea pretinde la preluarea controlului întregului sistem energetic al Rep. Moldova în schimbul datoriei, fie ea si neconfirmată prin audit, de peste 700 de milioane de dolari, a Moldovagaz.

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri