Ruslan Flocea, numit în funcţia de şef al CNA. Octavian Ţîcu: „Chiar frica lui Igor Dodon este atât de mare, încât nu s-a putut organiza un concurs onest?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruslan Flocea este noul şef al Centrului Naţional Anticorupţie pentru următorii cinci ani. Ruslan Flocea, care a deţinut până la moment funcţia de secretar general al Aparatului preşedintelui Republicii Moldova, a fost numit în funcţie miercuri, 31 iulie, prin votul a 72 de deputaţi. Deputaţii ACUM Lilian Carp şi Octiavin Ţîcu s-au abţinut de la vot.

Octavian Ţîcu a ţinut un discurs critic, de la tribuna Parlamentului, la adresa lui Igor Dodon şi a lui Ruslan Flocea, pe care l-a acuzat că deşi are studii la Bucureşti, a acceptat să lucreze din 2016 la Preşedinţie. 

De asemenea, deputatul l-a acuzat pe Igor Dodon că îi este frică de faptul că funcţia de şef al CNA ar fi putut fi câştigată de un candidat independent, astfel s-ar fi decis mimarea concursului. 

Pe de altă parte, deputatul socialist Vlad Bătrîncea a lăudat modul de desfăşurare al concursului. Acesta a subliniat că toţi mebrii comisiei au fost de acord că Ruslan Flocea merită această funcţie.

În perioada 2006-2008, acesta a activat în calitate de consilier al viceprim-ministrului, Zinaida Greceanîi, care la acea vreme reprezenta Partidul Comuniştilor. Apoi, după ce Zinaida Greceanîi a fost învestită în funcţia de prim-ministru, în perioada 2008-2009, Ruslan Flocea a deţinut funcţia de consilier principal de stat.

În spaţiul public, în ultima vreme, au apărut informaţii precum că anume Ruslan Flocea va câştiga concursul pentru funcţia de şef al CNA, pe motiv că ar fi o persoană apropiată de Igor Dodon, care şi-ar dori să aibă controlul asupra Centrului, informaţie negată de preşedintele ţării.

Din 2016, îndată ce Igor Dodon a ajuns în funcţia de şef de stat, Ruslan Flocea a fost angajat în calitate de secretar general al Aparatului preşedintelui ţării.

Legăturile lui Ruslan Flocea cu Socialiştii nu se opresc aici. În perioada 2006-2008, acesta a activat în calitate de consilier al viceprim-ministrului, Zinaida Greceanîi, care la acea vreme reprezenta Partidul Comuniştilor. Apoi, după ce Zinaida Greceanîi a fost învestită în funcţia de prim-ministru, în perioada 2008-2009, Ruslan Flocea a deţinut funcţia de consilier principal de stat.

De asemenea, acesta a activat şi în funcţii de conducere şi în cadrul CNA, din 2012 până în 2016.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite