Primăria din Bălţi scoate laboratorul spitalului municipal la mezat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laboratorul Spitalului Clinic Municipal din Bălţi va fi oferit unui agent economic, prin parteneriat public-privat Foto: Balti.md
Laboratorul Spitalului Clinic Municipal din Bălţi va fi oferit unui agent economic, prin parteneriat public-privat Foto: Balti.md

Viitorul partener privat al autorităţilor localed in Bălţi pentru spitalul municipal va trebui să renoveze laboratorul clinic, unde acum sunt aparate vechi de peste 20 de ani.

Autorităţile locale din Bălţi au anunţat concursul pentru alegerea unui partener public-privat care să reabiliteze laboratorul Spitalului Clinic Municipal.

Astfel, companiile doritoare trebuie să aibă o experienţă de minim trei ani în organizarea şi amenajarea laboratoarelor medicale, investiţii precedente în dotarea şi pregătirea laboratoarelor clinice, precum şi certificate de calitate la zi în privinţa analizelor de laborator.

„E nevoie de investiţii serioase, fiindcă avem aparatură veche de peste 20 de ani în laborator. Parteneriatul public-privat prevede dotarea laboratorului cu aparatură de înaltă performanţă, păstrarea angajaţilor şi efectuarea întregului spectru de investigaţii, ca să nu mai apelăm la centrele de înaltă performanţă care implică cheltuieli foarte mari“, susţine vicedirectorul Spitalului Clinic Municipal din Bălţi, Vladimir Pascaru.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite