Ministrul Transporturilor propune majorarea eşalonată a tarifelor la călătoriile interurbane
0Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, s-a arătat preocupat de efectele pe care le va avea decizia Curţii Supreme de Justiţie, prin care autorităţile sunt obligate să majoreze tariful de la 38 la 58 de bani per kilometru pentru călătoriile interurbane.
Oficialul crede că majorarea tarifară obligatorie îi va afecta în special pe cetăţenii social-vulnerabili şi le-a propus transportatorilor să participe la un dialog constructiv. „Avem nevoie de o soluţie de compromis, care să fie adoptată în următoarele zile, în aşa mod ca majorarea să nu fie operată integral acum. Chiar şi după pronunţarea deciziei de judecată este posibilă o înţelegere amiabilă pentru o majorare eşalonată“, a spus ministrul, în cadrul unei întrevederi cu transportatorii.
Curtea Supremă de Justiţie a lăsat în vigoare decizia Curţii de Apel Chişinău care prevede că tariful la transportul interurban de pasageri poate fi majorat cu 20 de bani per kilometru.