Mihai Popşoi: Va fi regretabil dacă niciunul dintre deputaţi nu va răspunde invitaţiei la discuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Popsoi via Facebook

Deputatul din partea blocului ACUM Mihai Popuşoi spune că va fi regretabil dacă niciunul dintre deputaţi nu va răspunde invitaţiei la discuţii pe care a lansat-o pentru astăzi blocul ACUM. În acest caz, politicianul spune că ACUM îşi va regândi poziţia. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Adevărul live”, citată de IPN.

Mihai Popuşoi spune că blocul ACUM a lansat această invitaţie pentru a se discuta punctual, pachetul propus anterior de „deoligarhizare” a ţării. Acest pachet este deschis pentru completări şi îmbunătăţit.

De asemenea, deputatul spune că blocul ACUM este gata să-şi asume guvernarea prin asumarea unui Guvern minoritar, chiar dacă acest lucru este foarte riscant pentru formaţiune.  El precizează că numirea unui Guvern minoritar în frunte cu Maia Sandu ar putea fi făcută doar după alegerea în funcţia de preşedinte al Parlamentului a unui reprezentant al ACUM care ar putea fi susţinut de socialişti, dar nu numai de ei şi după votarea pachetului de legi privind „deoligarhizarea” Republicii Moldova.

„Faptul că noi avem 26 de mandate ne permite să venim cu unele propuneri care unora li se par prea curajoase, nouă nu ni se par, aici mă refer la guvernul minoritar pe care l-am propus, noi ne asumăm guvernarea. Cu cele 26 de mandate, cu încrederea pe care am primit-o din partea cetăţenilor, suntem gata să ne avântăm în luptă, să guvernăm ţara, în pofida tuturor problemelor care sunt”, a spus Mihai Popşoi.

În opinia lui, socialiştii, dacă sunt de bună credinţă şi sinceri când spun că vor să scape de oligarhie, nu au decât să demonstreze acest fapt prin votarea acestui guvern minoritar care le oferă lor şansa să soluţioneze această problemă foarte mare cu mâinile blocului ACU. „Ei ştiu că noi suntem de bună credinţă şi suntem gata să ne asumăm această luptă şi să luptăm cu adevărat până la capăt, să luptăm înverşunat, cum, probabil, nici ei n-ar putea să lupte”, menţionează politicianul.

În opinia lui, o asemenea soluţie ar putea fi ideală atât pentru blocul ACUM, cât şi pentru Partidul Socialiştilor, pentru că pentru o alianţă oficială dintre cele două formaţiuni acestea ar putea să fie taxate serios de către alegători. În plus, Mihai Popşoi spune că o alianţă oficială între ACUM şi PSRM nu poate fi făcută şi din motiv că există o diferenţă ideologică foarte mare între aceste formaţiuni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite