Marina Tauber, demers în instanță privind permisiunea plecării în Rusia. Ce decizie au luat magistrații
0Marina Tauber, care nu poate părăsi Republica Moldova pe un termen de 60 zile, a solicitat Judecătoriei Chișinău cu sediul în sectorul Buiucani să-i permită să meargă în Federația Rusă, demers care a fost respins miercuri de magistrați.
Marina Tauber, om de bază a oligarhului fugar Ilan Șor, a criticat decizia instanței.
,,Este încă o decizie abuzivă. Judecătoria a interzis chiar și plecarea temporară din țară. Din păcate, va trebui să aduc scuze colegilor care mi-au lansat invitația, care m-au așteptat. Domnul Leonid Sluțchi (n.r.-deputat rus), dar și alți reprezentanți ai Federației Ruse cu care aveam mai multe planuri”, a afirmat Marina Tauber.
Interdicție pentru două luni
În data de 12 august, Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Buiucani a dictat măsura preventivă sub forma de obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile pe numele Marinei Tauber, decizia fiind luată din două motive, printre care intenția inculpatei de a pleca din Republica Moldova pe o perioadă nedeterminată.
,,Astfel, potrivit încheierii, judecătorului a considerat întemeiat demersul înaintat reieșind din 2 motive:
1) Informația publicată de Maria Tauber pe rețele de socializare precum intenționează să părăsească Republica Moldova pe un termen nedeterminat;
2) Intenția de a părăsi țara a fost manifestată prin procurarea unei bilet avia, potrivit căruia la 12.08.2024 urma să prăsească teritoriul Republica Moldova”, au precizat, într-un comunicat de presă, reprezentanții instanței.
Demersul procurorilor
Procurorii anticorupție au solicitat aplicarea restricției pe numele inculpatei pentru ca să asigure prezența Marinei Tauber la toate ședințele de judecată care o vizează, hotărârea fiind luată în dosarul penal privind finanțarea ilegală a partidului Șor, formațiune care a fost scoasă în afara legii de Curtea Constituțională.
Iar inculpata, care avea programată în aceeași zi o deplasare în Rusia, a anunțat că va contesta decizia la Curtea de Apel.
,,Vom contesta această decizie la Curtea de Apel. Cu fiecare pas și fiecare nouă abatere pe care o comit împotriva echipei noastre, a lui Ilan Șor, a Blocului Victorie/ Pobeda și a opoziției în general, ei creează o dorință foarte puternică de a lupta până la capăt”, a punctat parlamentară afiliată lui Ilan Șor.
Marina Tauber, fosta vicepreședintă a partidului Șor scos în afara legii și actuala membră a Blocului Victorie/ Pobeda, figurează în mai multe cauze penale. Aceasta pledează nevinovat.
Deputata este inclusă în listele sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană, Canada și SUA, măsurile restrictive americane fiind anunțate în data de 23 februarie pentru că, din poziția de complice al oligarhului fugar, Ilan Șor, a pus umărul la subminarea proceselor electorale din Republica Moldova, în interesul Kremlinului. Mai precis, e vorba de facilitarea cumpărării de voturi, acuzații pe care ea le-a respins.
Aceasta este om de bază al oligarhului fugar Ilan Șor, liderul blocului Victorie/ Pobeda, care ar fi principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Republicii Moldova. Prorusul se ascunde de câteva luni de justiția de la Chișinău la Moscova.
În luna aprilie 2023, acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pedeapsă dictată în lipsă în cauza penală frauda bancară. El a fugit din Republica Moldova în 2019, când PDM, formațiunea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, a plecat de la guvernare.