Liderii pro-europeni păstrează tăcerea asupra negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii celor 3 partide, PLDM, PDM şi PL, care negociază formarea noii coaliţii de guvernare, s-au convocat în şedinţe zilele trecute, transmite IPN.

Dacă după întrevederea din seara de 6 ianuarie, liderii au declarat presei că discută despre partajarea funcţiilor în stat şi despre principiile care vor sta la baza noii coaliţii, după întrevederea de joi, 8 ianuarie, aceştia au spus că s-au înţeles să nu facă declaraţii pentru presă. Ambele întrevedere au avut loc la sediul Partidului Liberal Democrat, transmite IPN.

După şedinţa de pe 6 ianuarie liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că discuţiile vor continua şi zilele următoare în aşa fel încât să se ajungă la crearea unei majorităţi parlamentare stabile şi funcţionale. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Timp la dispoziţie avem puţin şi înţelegem foarte bine acest lucru şi ne vom mişca în ritmul necesar”, a notat Vlad Filat precizând că este nevoie şi de un dialog cu opoziţia pentru a asigura actul de guvernare.

Liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a menţionat că şedinţa plenului Parlamentului trebuie să aibă loc ca urmare a înţelegerilor politice şi a acordului politic. În opinia sa, şedinţa Legislativului urmează să aibă loc cel târziu săptămâna viitoare. Întrebat dacă lucrurile se mişcă în cadrul negocierilor, Marian Lupu a declarat că „nu există întrevedere fără mişcare – mai mică, mai mare. Mişcarea poate fi înainte, dar poate fi şi înapoi. Important este să fie dinamică şi a fost şi de data aceasta o mişcare”.

„Noi trebuie să discutăm absolut totul, fiindcă actul guvernării înseamnă funcţii în stat. Funcţiile trebuie partajate, fiindcă fără funcţii nu poţi să spui că eşti la guvernare”, a declarat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Politicianul a menţionat că deşi există puncte de vedere diferite, întrevederile continuă şi aceasta este a cincea întrunire, dar mai e nevoie de discuţii.

După întrevederea de joi, 8 ianuarie, negociatorii au fost mai scurţi în declaraţii. „Ne aflăm în sărbătorile Crăciunului pe stil vechi şi în astfel de zile nu se face politică. Nu avem ce anunţa, pentru că nu am discutat despre politică”, a declarat Mihai Ghimpu.

„Ne-am înţeles să nu facem nici un fel de declaraţii, suntem în proces de discuţii”, a declarat preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov. Politicianul a precizat că s-a discutat despre toate – şi despre funcţii, şi despre concepte, dar discuţiile urmează.

„Noi am convenit că nu facem nici un fel de declaraţii. Ne scuzaţi”, a declarat vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ.

Cele trei partide au anunţat despre începerea negocierilor privind crearea unei majorităţi parlamentare pe 4 decembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite