Liberalizarea vizelor pentru moldoveni este un pas practic în apropierea de UE. Cum au comentat liderii coaliţiei de guvernare de la Chişinău abolirea vizelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la stânga la dreapta: Ion Hadârcă, liderul PLR; Vlad Filat, preşedintele PLDM, şi Marian Lupu, liderul PD. FOTO Valentina Basiul
De la stânga la dreapta: Ion Hadârcă, liderul PLR; Vlad Filat, preşedintele PLDM, şi Marian Lupu, liderul PD. FOTO Valentina Basiul

Liderii coaliţiei de guvernare de la Chişinău se laudă cu îndeplinirea unei promisiuini electorale, e adevărat cu întârziere de câţiva ani – cea de abolire a vizelor în UE.

„Noi am demonstrat şi aici în Republica Moldova, şi întregii lumi că ne putem pune obiective ambiţioase şi să le realizăm. Moldova a devenit o ţară respectată“, a declarat liderul PLDM, Vlad FIlat.

Fostul premier a spus că s-a bucurat nespus când a văzut familii care s-au reîntâlnit după ani. „Urmează să realizăm alţi paşi, să semnăm şi să îndeplinim Acordul de Asociere, să continuăm să muncim, astfel încât într-o perioadă scurtă de timp să devenim ţară candidată la aderare“, a mai remarcat preşedintele PLDM.

Liderul democraţilor a ţinut să menţioneze că liberalizarea vizelor reprezintă o etapă importantă pe calea dezvoltării ţării, după care vine semnarea Acordului de Asociere, preconizată cel târziu la sfârşitul lunii iunie, astfel încât acesta să fie ratificat în Parlament până la finele sesiunii parlamentare. „Se resimte importanţa practică a apropierii de UE, obţinută prin muncă asiduă. Sunt mai mult ca sigur că această decizie va schimba foarte mult viaţa cetăţenilor Republicii Moldova. Am sentimental că a căzut frontiera de la Prut“, a declarat Marian Lupu.

Preşedintele PD a mai menţionat că a simţit plus valoarea paşapoartelor moldoveneşti, ceea ce este foarte important pentru independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova.

Şi liderul liberal-reformatorilor Ion Hadârcă a afirmat că abolirea vizelor este unul dintre rarele prilejuri de fericire, după Marea Adunare Naţională şi parafarea Acordului de Asociere. „Asemeni lui Toma Necredinciosul, mai fericiţi vor fi cei care n-au văzut cum funcţionează regimul fără vize pentru moldoveni în prima zi, dar care care se vor convinge în timp. A fost o zi de construire a punţilor libertăţii“, a spus Ion Hadârcă.

1.638 de cetăţeni moldoveni, deţinători de paşapoarte biometrice, au plecat în UE în prima zi după abolirea vizelor, arată datele Poliţiei de Frontieră.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite