INP: Avertizare pentru şoferi! În următoarele zile va ninge pe teritoriul R.Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politia

Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP) atenţionează toţi conducătorii auto că, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în umătoarele două zile, pe teritoriul ţării va ninge slab, iar temperaturile vor scădea până la – 6 °C ziua, iar noaptea până la – 10 °C.

În acest context, INP recomandă tuturor şoferilor care pornesc la drum să fie vigilenţi şi să ţină cont de următoarele recomandări: 

- să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă; 
- să folosească luminile de întâlnire atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, pentru a reduce riscul producerii accidentelor rutiere; 
- să ţină cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat;
- în caz că rămâneţi în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

INP îndeamnă şoferii care pornesc la drum lung în aceste zile să aibă rezervorul maşinii plin, apă pentru 24 de ore, alimente, o pătură caldă, termos cu ceai, telefonul încărcat şi, evident, trusa medicală.

Pentru a nu avea de suferit, Inspectoratul Naţional de Patrulare solicită respectarea recomandărilor înaintate iar, în caz de necesitate, apelaţi la cel mai apropiat echipaj de patrulare sau sunaţi la 112.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite