Fondatorul Bismobil Kitchen, acuzat că a păgubit sute de moldoveni și români, a fost găsit la 7 zile de la evadare

0
Publicat:

Mihail Șaran, fondatorul Bismobil Kitchen, care a evadat acum șapte zile cu puțin timp înainte ca instanța să-l plaseze în arest, a fost găsit de poliție într-o casă părăsită din Durlești, o localitate din Republica Moldova. Acum spune că regretă cele întâmplate. 

Fugarul, Mihail Șaran a fost găsit într-o casă părăsită. FOTO: Facebook.com
Fugarul, Mihail Șaran a fost găsit într-o casă părăsită. FOTO: Facebook.com

Potrivit forțelor de ordine, Mihail Șaran a reușit să se ascundă în locuința părăsită, fiind ajutat de un prieten condamnat la închisoare cu suspendare.

,,În tot acest timp, învinuitul a fost ajutat de un prieten (pentru ca să nu fie găsit de oamenii legii), care actualmente-și ispășește pedeapsa cu suspendarea executării ei condiționate pentru răpirea unui automobil”, au menționat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP). 

În timp ce fondatorul Bismobil Kitchen era escortat la sediul poliției, acesta a negat că a avut suportul amicului său certat cu legea, menționând că regretă evadarea. El a fost audiat, apoi plasat în izolator. 

În data de șapte aprilie, Mihail Șaran a părăsit sediul unei judecătorii din Chișinău, înainte ca magistrații să-i înlocuiască arestul la domiciliu cu cel după gratii, pentru că ar fi influențat martorii. Acesta a plecat cu mașina avocatului său, apoi și-a scos brățara electronică prin care era monitorizat de autorități și a dat bir cu fugiții. 

Fugarul a venit cu explicații pe internet 

Fiind fugar, Mihail Șaran a postat un mesaj pe o rețea socială, afirmând că a fugit pentru că a înțeles că va închis cu orice preț. A mai spus că este nevinovat, iar afacerea sa a fost distrusă intenționat, dar a evitat să spună cine stă în spatele acestor acțiuni.

„Știu că în ultima perioada sunteți șocați de ceea ce se petrece, dar vă asigur că este o mascaradă umilitoare pentru mine și familia mea, pentru prieteni și pentru cei care sunt cu mine permanent. Am ajuns să fiu fugar, fugar în țara mea proprie unde am depus suflet și m-am străduit să construiesc ceva frumos, ceva ce nu a mai fost în lumea bucătăriilor, cu oameni devotați, clienți fericiți și investitori satisfăcuți, însă totul sa distrus, sa distrus într-un mod foarte organizat, organizat de… niște oameni fără suflet, oameni care văd doar bani și nimic altceva”, a punctat Mihail Șaran.

Fugarul a postat mesajul pe pagina sa de Instragram, dar la scurt timp s-a răzgândit și l-a șters, timp în care jurnaliștii de la Chișinău au reușit să-l copieze. 

În luna ianuarie a acestui an, el a mai avut o tentativă de acest gen, dar planul său a fost dat cap de autoritățile, care l-au încătușat pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce se pregătea să părăsească țara, având un bilet de avion într-o singură direcție, mai exact la Moscova, capitala Rusiei. 

Zeci de victime în ambele țări

Investigațiile structurilor de drept arată că acesta ar fi înșelat 158 de clienți din Republica Moldova, lăsându-i fără mobilă și fără bani. Iar prejudiciul se ridică la aproape 40 de milioane de lei moldovenești. 

Victime ar fi și în România. Compania pe care acesta o conducea ar fi tras pe sfoară și sute de clienți din diverse localități ale țării unde a avut deschise showroom-uri. Prin urmare, autoritățile române au demarat investigații penale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite