Echipament militar în valoare de 1 milion de lei, furat dintr-un depozit al Armatei Naţionale a R. Moldova
0
Ministerul Apărării din Republica Moldova a confirmat vineri, 20 mai, că în cadrul instituţiei s-a produs un furt de amploare. Mai exact, a fost sustras echipament militar în valoare de peste 1 milion de lei, din depozitul Brigazii nr.2 Infanterie Monitorizata. Pe acest caz a fost desfăşurată o cercetare administrativă de către reprezentanţii Comenduirii militare a Armatei Naţionale.
Ministerul Apărării precizează că toate materialele acumulate au fost transmise la Inspectoratul de Poliţie, care a intentat o cauză penală pe acest caz pe faptul comiterii infracţiunii cu referire la sustragerea patrimoniului militar.
Ministerul a comunicat că neajunsurile au fost depistate în timpul procesului de primire-predare a funcţiei de comandant de unitate. Despre acest caz a fost sesizată Procuratura Chişinău.