Dorin Drăguţanu: Raportul FMI privind situaţia de la Banca de Economii a fost distribuit conducerii ţării în urmă cu două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Vlad Filat spune că nu a primit raportul FMI
Premierul Vlad Filat spune că nu a primit raportul FMI

Proiectul analizei FMI privind situaţia de la Banca de Economii, despre care premierul Vlad Filat susţine că nu l-a văzut, a fost trimis către patru persoane din conducerea Republicii Moldova, a declarat pentru Pro TV guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu.

“Banca Naţională a primit pe 22 ianuarie un proiect de raport, care urma să fie discutat şi finalizat de către Fondul Monetar Internaţional. Eu personal am transmis raportul respective către domnul Negruţă, domnul Bodiu şi domnul Lazăr, ca fiind membri ai Comitetului de stabilitate financiară”, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, la Pro TV Chişinău.

Guvernatorul îl contrazice astfel pe premierul Vlad Filat, care  a declarat luni, la emisiunea În Profunzime, de la Pro TV Chişinău că nu a primit un astfel de document. “Eu nu pot să comentez cifre pe care nu le cunosc. Nu am asemenea raport şi v-aş sugera să întrebaţi FMI dacă există un asemenea raport. Nu l-am primit şi nu comentez”, a declarat Vlad Filat.

La rândul său, reprezentantul Permanent al FMI în Republica Moldova, Tokhir Mirzoev, a declarat ieri că nu oferă comentarii pe marginea proiectul neprelucrat al FMI privind soluţionarea Băncii de Economii din Moldova”, despre care presa de la Chişinău a scris în ultimele zile.

“FMI nu comentează documentele neoficiale”, se afirmă în comunicatul semnat de Mirzoev.

De notat că şi preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu a confirmat faptul că există un astfel de document.

Şi Ministrul Economiei, Valeriu Lazar, a declarat pentru PRO TV că a primit raportul, precizând însă că este vorba despre o variantă de lucru.

FMI cere măsuri urgente

În proiectul de raport, experţii FMI le sugerează autorităţilor să ia măsuri urgente până la 31 martie pentru a evita intrarea în faliment a Bancii de Economii, care a raportat pierderi de 313 milioane de lei şi un volum de circa 1,3 miliarde de lei credite neperformante.

Printre măsuri figurează o injecţie de capital în valoare de peste jumătate de miliard de le şi recuperarea creditelor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite