Cel puţin zece cazuri de transportare ilegală a călătorilor la secţiile de votare, depistate de poliţişti. Şoferii riscă amenzi de peste 25 de mii de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Elena Covalenco
FOTO Elena Covalenco

Oamenii legii au reacţionat în prima jumătate a zile de duminică, 24 februarie, la peste 50 de sesizări privind pretinse încălcări electorale. Este vorba despre plasarea panourilor electorale în locuri neautorizate sau în nemijlocita apropiere de secţiile de votare.

De asemenea, este vorba despre deteriorarea buletinului de vot, tentative de fotografiere a acestuia, iar de la o secţie de vot din Ialoveni a fost sustrasă ştampila. Informaţiile au fost prezentate de către şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, Marin Maxian, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

Şeful INP a menţionat că în cazul sustragerii ştampilei, persoana a fost identificată, iar ştampila a fost returnată. Calificativele juridice urmează să fie emise după stabilirea tuturor circumstanţelor. Oamenii legii au intervenit şi în cazuri de deteriorare a panourilor electorale, precum şi în cazuri de comportament agresiv în raport cu membrii biroului electoral sau între simpatizanţi.

Marin Maxian a declarat că poliţia a fost sesizată de către Comisia Electorală Centrală precum că li s-ar plăti bani cetăţenilor care sunt aduşi la secţiile de votare în mod organizat. „Nu constituie o încălcare crearea condiţiilor ca alegătorul să ajungă la vot, dar constituie o încălcare remunerarea pentru votarea unui sau altui candidat. Vreau să vă informez că poliţia a reacţionat în toate cazurile care au fost sesizate sau ne-am autosesizat”, a spus şeful INP, menţionând că sunt efectuate cercetări. Împreună cu Agenţia Naţională Transport Auto, de dimineaţă au fost documentate cel puţin zece cazuri de transportare a călătorilor în lipsa actelor care ar permite acest gen de activitate. Şoferii riscă amenzi de peste 25 de mii de lei.

Sursa mai menţionează că pe parcursul zilei de azi au fost constatate mai multe cazuri în care concurenţii electorali sau simpatizanţii acestora au amplasat fie corturi, fie bannere, fie alte construcţii temporare în preajma secţiilor de votare. Pentru a asigura o egalitate concurenţilor electorali, s-a decis ridicarea acestora în cazul în care sunt mai aproape de o sută de metri de la secţie. Oamenii legii au mai documentat peste 20 de cazuri de distribuire a pliantelor electorale care nu corespund prevederilor electorale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite