BNM pune în circulaţie bancnota modernizată de 5 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Începând cu data de 11 decembrie curent, Banca Naţională a Moldovei va pune în circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova bancnota modernizată cu valoarea nominală de 5 lei. Modernizarea bancnotei prin completarea cu noi elemente de siguranţă are drept scop diminuarea riscurilor de falsificare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al BNM, printre noile caracteristici ale bancnotei se va regăsi firul de siguranţă metalizat, cu textul „BNM”, încorporat în hârtie şi poziţionat în stânga aversului, între portretul lui Ştefan cel Mare şi ghioşul central, în lumină UV acesta va avea proprietăţi de fluorescenţă de culoare albastră.

În partea de sus şi de jos a zonei cuprinsă între cele două elemente verticale decorative este imprimat micro textul: „BNM” şi „CINCILEI”. Pe chenarul cercului unde este amplasat textul: „PE-UN PICIOR DE PLAI, PE-O GURĂ DE RAI...” este imprimat micro textul: „BNM”. Pe zona neimprimată a aversului şi reversului sunt imprimate fragmente ale cifrei „5”, astfel că atunci când bancnota este privită prin transparenţă şi luminată din partea opusă privitorului, cifra „5” se vede în întregime.

Pe zona neimprimată a aversului este poziţionat un dreptunghi, care va apărea verde în lumină ultravioletă. În interiorul dreptunghiului sunt imprimate sigla BNM şi textul: „BNM”. Două elemente verticale decorative, ornamentul naţional multicolor şi ghioşul central de pe aversul bancnotei, vor apărea verde în lumină ultravioletă. Fibrele bi- fluorescente în lumină ultravioletă vor apărea în verde/albastru şi galben/roşu.

Bancnota modernizată cu valoarea nominală de 5 LEI, specimenul anului 2015, are dimensiunile şi designul identice bancnotei cu valoarea nominală de 5 LEI, specimenul anului 2013.  Bancnotele emise anterior, cu aceeaşi valoare nominală, se vor afla în circulaţie în paralel cu bancnotele noi şi vor fi retrase treptat ca rezultat al uzării şi deteriorării, necorespunzătoare circulaţiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite