ARTA SUNETULUI Lutierul care face lemnul să cânte

La doar 29 de ani, Vlad Vârlan este unul dintre puținii moldoveni care mai dețin secretele acestei frumoase meserii uitate parcă de lume și de timp. „Urmașul lui Stradivarius" de la Chișinău are o singură dorinţă: să lase moștenire câteva viori care să-i poarte cândva numele.

O cămară cât o sufragerie mică, în care miroase a lemn. Pe un perete atârnă vreo 15 viori, aliniate în rând ca la paradă, care aşteaptă să fie reparate, iar pe un raft improvizat stau dosite buturugi de lemn pentru prelucrat. Aşa arată atelierul lutierului Vlad Vârlan, improvizat chiar în locuinţa sa din Capitală.

Totul pare dezordonat la prima vedere, însă gazda mă atenţionează că ştie cu precizie unde îşi are locul fiecare obiect. În această încăpere, în care se mai înghesuie patru scaune şi două etajere, Vlad Vârlan se ascunde în fiecare zi pentru a lucra la viorile sale. Finisează fiecare curbă, repară orice crăpătură şi fisură în lemnul vechi de sute de ani, măsoară fiecare octavă până când instrumentul scoate notele perfecte.

S-a născut în Ungheni, în familia unui lemnar iscusit şi recunoscut prin acele locuri. Pasiunea pentru muzică şi lemn l-a împins pe copilul Vlad Vârlan să prindă drag pentru meşteşugărit. „Şi bunicul era meşter popular. Mă jucam prin surcele cât era ziua de mare. Era imposibil să nu mă îndrăgostesc de această meserie", îşi aduce aminte „doctorul" de viori. Nu a mers la vreo şcoală de arte plastice, însă are studii muzicale complete. A făcut violoncelul la şcoala de muzică din Corneşti, Ungheni, apoi a urmat Liceul „Ştefan Neaga" din Chişinău şi Conservatorul. Pentru că, îmi spune Vlad, un instrument nu poate fi „lecuit" dacă nu îi poţi reda timbrul corect. „Degeaba lucrezi luni în şir la o vioară, dacă nu poţi să o simţi", îmi explică lutierul.

Când îl întreb de la cine a furat totuşi meserie, meşterului Vârlan i se luminează faţa. Începe să-mi povestească despre cei mai renumiţi maeştri de la care a învăţat şiretlicuri, mândru că a avut şansa să le păşească pragul. „După ce l-am cunoscut pe regretatul lutier Vladimir Dodon, m-am simţit ca un prunc după botez. De la el am înţeles că nu poţi fi un om agresiv şi face viori în acelaşi timp", povesteşte tânărul despre cel care i-a fost dascăl.

FOLOSEŞTE LEMN VECHI DE SUTE DE ANI

O lună, cel puţin. Atât durează repararea unei viori. Iar confecţionarea unui instrument de la zero necesită şi mai multă migală. De la buşteanul de paltin şi până la produsul finit, drumul este extrem de lung şi anevoios. Lemnul pentru viori se usucă natural timp de 5-6 ani. Cu cât mai vechi, cu atât mai bine. „Pentru acest instrument am folosit lemn de 300 de ani", explică meşterul şi îmi dă să ţin o vioară nou-nouţă. E neobişnuit de uşoară şi, la prima vedere, nimic nu pare complicat la ea. „Responsabilitatea e aceeaşi ca şi a unui chirurg. Dacă nu ştii meserie, nu te apuci să tai", îmi spune artistul.

NU FACE AFACERI DIN ARTĂ

Lutierul Vlad Vârlan nu a făcut din confecţionarea viorilor o afacere, ci o sursă de trai. Comenzile pe care le are sunt peste capacitatea lui de producţie, însă nu-şi doreşte mai mult. Cum este şi firesc, majoritatea clienţilor atelierului de lutierie sunt instrumentişti de la noi, studenţi de la Conservator, dar şi artişti din afară. „Dacă te gândeşti măcar o singură dată la bani, nu mai creezi viori. Faci doar business cu instrumente muzicale", puncteză meşterul.

Dacă te gândești măcar o singură dată la bani, nu mai creezi viori. Faci doar business cu instrumente muzicale.

Vlad Vârlan,
Lutier

PREŢURI-RECORD LA VIORI

O vioară este o investiţie bună, așa cum este o casă, susţine lutierul Vlad Vârlan. „Artiștii de la noi au instrumente ce costă între 800 şi 25.000 de euro. Însă marii instrumentiști ai lumii au adevărate comori, viori ce ajung până la două milioane de euro".