Antreprenorii din Moldova vor fi instruiţi de Guvern cum să-şi dezvolte mai bine afacerile
0
Anual, nu mai puţin de 2.500 de întreprinzători din R. Moldova, dintre care 200 de migranţi sau rude de gradul I ale acestora, vor fi instruiţi în vederea dezvoltării abilităţilor antreprenoriale. Acest lucru este prevăzut de Planul de acţiuni pe anii 2018-2020 pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.
„Este un proiect important, pentru că, statistic vorbind, numărul întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova constituie 98,7% din numărul total de întreprinderi şi oferă locuri de muncă pentru mai mult de 61% din numărul total de angajaţi din ţara noastră”, a subliniat premierul Pavel Filip.
Totodată, statul va învăţa agenţii economici cum să-şi găsească parteneri externi de afaceri şi va spori numărul de antreprenori informaţi despre cadrul legal care reglementează activitatea IMM-urilor.
De asemenea, Guvernul va susţine femeile în afaceri. Astfel, în fiecare an 100 de afaceri nou create de către femei vor fi finanţate cu granturi mici şi alte zece afaceri cu potenţial de export – cu granturi pentru investiţii mari. Aceste acţiuni vor face posibilă crearea a 200 de locuri de muncă anual.
Totodată, antreprenorii vor beneficia de garanţii financiare pentru crearea şi dezvoltarea afacerilor. În anul curent, IMM-urile vor avea acces la 197 de garanţii financiare.
Planul de acţiuni mai prevede şi includerea, în programul pentru învăţământul liceal, a conţinuturilor privind „economia verde”. De asemenea, va fi elaborat un document de politici privind dezvoltarea ecosistemului pentru inovare digitală şi susţinere a start-up-urilor.