VIDEO Un australian vine în Grecia să ajute pensionarul care plângea în faţa unei bănci şi a cărui fotografie a impresionat o lume întreagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografia cu pensionarul doborât de criza din Grecia şi plângând în faţa unei bănci a făcut înconjurul lumii FOTO AFP
Fotografia cu pensionarul doborât de criza din Grecia şi plângând în faţa unei bănci a făcut înconjurul lumii FOTO AFP

Un australian impresionat de imaginea unui pensionar care plângea în hohote în faţa unei bănci a anunţat miercuri că pleacă spre Europa pentru ca să-l ajute financiar pe bărbat, după ce a descoperit că este un prieten de familie, relatează The Guardian.

Potrivit ziarului britanic, care citează AFP, Giorgos Chatzifotiadis, în vârstă de 77 de ani, a izbucnit în plâns la Salonic, al doilea cel mai important oraş grecesc, săptămâna trecută, de disperare, după ce a încercat, fără să reuşească, să retragă de la patru bănci pensia soţiei sale, în valoare de 120 de euro.

Poza cu bărbatul stând pe jos a fost făcută de către un fotograf AFP şi a făcut înconjurul lumii, ea ilustrând suferinţele grecilor în timpul crizei datoriilor.

James Koufos, directorul unei firme financiare, născut în Australia, a văzut fotografia, publicată la Sydney, şi s-a gândit că pensionarul "seamănă foarte mult cu un prieten al tatălui" său.

Koufos, în vârstă de 41 de ani, a declarat că a stat de vorbă pe Facebook cu mama sa, care trăieşte în Grecia, iar ea i-a confirmat că Chatzifotiadis este un vechi prieten al tatălui său, care a murit în urmă cu 18 luni.

"Când am văzut asta, am întrebat-o pe mama «ce putem să facem?»", a declarat Koufos. "I-am cerut mamei să ia nişte bani, să-l caute pe bărbat şi să-i ofere un ajutor imediat", a adăugat el.

De asemenea, el a postat pe Facebook un apel la localizarea lui Chatzifotiadis şi a creat un fond de donaţii. Koufos urmează să plece de la Sydney către Atena sâmbătă, urmând să îl întâlnească pe pensionar la Salonic.

"Mergem acolo să-i facem o surpriză şi să-i dăm o sumă de bani destul de substanţială", a declarat omul de afaceri. "În plus, strângem bani şi de la nişte corporaţii, care vor să doneze", a adăugat el.

Ele doresc să ofere ajutor şi altora, nu doar lui Chatzifotiadis, a spus el.

"Negociem cu câteva locuri care oferă adăposturi la Atena şi Salonic, pentru a oferi o susţinere imediată, acolo unde putem, constând în adăpost şi hrană", a adăugat el.

Familia lui Koufos este originară din Salonic, iar familia Chatzifotiadis a participat la nunta surorii sale.

În Australia trăieşte o importantă comunitate de imigranţi greci. În Melbourne se află a treia cea mai importantă comunitate vorbitoare de limbă greacă din oraşe la nivel mondial, după Atena şi Salonic, potrivit statisticilor Guvernului australian.

Koufos, ai cărui părinţi sunt din Grecia, a declarat că a fost impresionat după ce a văzut fotografii care "spun o mie de poveşti".

"Aceste fotografii au avut acest impact nu doar asupra mea, ci asupra multor persoane pe care le cunosc", a spus el.

Liderii europeni i-au acordat Atenei un ultimatum ca până duminică să ajungă la un nou acord de salvare şi să evite ieşirea din zona euro. Grecii au respins duminică, prin referendum, propunerile creditorilor internaţionali.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite