Un fost copil soldat a depus mărturie la Haga | adevarul.ro

Un fost copil soldat a depus mărturie la Haga

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un fost copil soldat a povestit miercuri cum a fost recrutat de către soldaţii lui Thomas Lubanga, fost şef al unei miliţii congoleze judecat de luni de Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Anumiţi elevi erau înrolaţi şi apoi duşi în alte locuri. Eu am fost unul dintre cei care au fost duşi într-o tabără militară. Asta s-a întâmplat atunci când ne întorceam acasă eu ieşeam de la şcoală", a declarat martorul în swahili, limba sa maternă.

"Purtau uniformele militare ale UPC" (Uniunea patrioţilor congolezi, miliţia condusă de Thomas Lubanga - n.r.), a continuat tânărul, audiat din spatele unui cortine, drept măsură de protecţie.

"Erau soldaţii lui Thomas Lubanga. Erau înarmaţi şi mai numeroşi decât prietenii mei şi cu mine", a adăugat el, vocea fiindu-i distorsionată pentru a-i proteja identitatea.

"Ne-au spus că ţara are probleme şi că tinerii trebuie să se mobilizeze pentru a salva ţara. Le-am răspuns că eram încă prea tineri şi că printre noi se aflau şi copii", a povestit tânărul. El a precizat că nu-şi aminteşte cu exactitate momentul în care s-au petrecut faptele relatate, din cauza faptului că pe atunci era foarte tânăr.

În timpul mărturiei fostului soldat copil, Thomas Lubanga, în vârstă de 48 de ani, îmbrăcat cu vestă neagră şi cravată roşie, a fost foarte concentrat şi şi-a luat notiţe, uitându-se mereu spre locul din care se auzea vocea martorului, notează corespondentul AFP.

În cadrul procesului CPI care a început luni, Thomas Lubanga este acuzat de faptul că a înrolat sute de copii, folosindu-i în acţiuni de luptă ale aripii militare a miliţiei sale - Forţele Patriotice pentru Eliberarea Congo (FPLC), în timpul războiului civil din Ituri (estul Republicii Democratice Congo), din perioada septembrie 2002-august 2003.

Transferat la Haga în martie 2006, Thomas Lubanga pledează nevinovat la acuzaţiile care i se aduc.

Potrivit unor ONG-uri, înfruntările de la Ituri dintre miliţiile susţinute de etniile Hema, apropiată de UPC, şi Lendu, pentru obţinerea controlului asupra minelor de aur, s-au soldat cu 60.000 de morţi şi sute de mii de strămutaţi din 1999.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite